Istoria Banatului Otoman

256 / 350

255
(Ali din Timişoara, El Hadj Ibrahim Naimeddin), pe care le preferă surselor
reprezentate de cronicile şi rapoartele predecesorilor lor155 .
De altfel precizările făcute de El Hadj Ibrahim Naimeddin cu privire la
alegerea şi la modul de includere în cronică a informaţiei adunate dovedesc
opţiunea autorului pentru expunerea logică şi echilibrată a evenimentelor. După
părerea sa, firul expunerii a impus, pe de o parte, o anumită selecţie iar, pe de altă
parte, integrarea firească şi sintetică a informaţiei sale: „... scopul celor povestite a
fost ca, în preocuparea pentru compoziţia literară, folosind în chip potrivit prilejul,
să mă apuc să le adun şi să le redactez „plasându-le în text” din loc în loc”156.
Obsesia detaliului şi preciziei evenimentului consemnat, la fel ca şi grija de a
pune în valoare calitatea memoriei sale157, vădesc încrâncenarea lui Ali din Timişoara
cu care a reconstituit şi preamărit faptele de arme ale stăpânului său, Kodja Djafer
paşa, căzut în bătălia de la Zenta.
Se pare că originea bosniacă, atestată cel puţin pentru Ibrahim Peçevi158 dacă
nu şi pentru Osman Aga159, deopotrivă cu mentalitatea şi cultura proprie graniţei
otomane, reprezintă un numitor comun pentru reprezentanţii istoriografiei otomane
din vilayetul Timişoara. Pilda strămoşilor lui Peçevi, gazii bosnieci participanţi la
lupta de la Mohács (1526), este edificatoare în acest sens. În vremea aceea bunicul
său deţinea funcţia de alaybeg de Bosnia, în timp ce tatăl lui Peçevi era cunoscut la
Bosna-Sarayi (Sarajevo) împreună cu cei şase fraţi ai săi sub numele de fiii
alaybegului160.
În privinţa originii lui Osman Aga, tâlmaciul divanului din Timişoara, se ştie
doar că familia sa se stabilise la sfârşitul veacului al XVI-lea la Belgrad, iar la
mijlocul veacului următor tatăl său, Ahmed Aga ibn Mahmud, se împământenise la
Timişoara împreună cu cei trei fraţi ai săi161. Faptul că Osman Aga cunoştea
cântece bosniece, pe care le cânta în anumite ocazii, pledează cel puţin pentru
legăturile sale spirituale cu această regiune a Imperiului Otoman.
Spre deosebire de Ibrahim Peçevi, preocupat de propria-i genealogie, Ali din
Timişoara şi-a învăluit originea, ascendenţa şi viaţa personală cu aceeaşi discreţie
cu care a trecut sub tăcere viaţa eroului cronicii sale, Kodja Djafer paşa. În ciuda
discreţiei păstrate, biografia lui Ali ne dezvăluie cel puţin două momente
asemănătoare cu cele din viaţa lui Ibrahim Peçevi. Este vorba de sprijinul de care
Ali s-a bucurat, ca orfan de tată, din partea lui Kodja Djafer paşa, comandantul
garnizoanei cetăţii Timişoara, care i-a încredinţat slujba păstrării sigiliului său. Cel
de al doilea moment comun al biografiilor lui Peçevi şi Ali îl reprezintă şederea
celui din urmă timp de aproape un an în Bosnia (ianuarie-decembrie 1691)162,
vreme în care Kodja Djafer paşa a fost sandjakbegul acestui ţinut.
155 Ali, Der Löwe von Temeschwar, p. 19.
156 El Hadj Ibrahim Naimeddin, ms. cit., fila 9 b.
157 Ali, op. cit., p. 20.
158 I. Peçevi, op. cit. , vol. I, p. 87–88; J. Thúry, op. cit., p. 398.
159 Osman Aga, Der Gefangene der Giauren, p. 77.
160 I. Peçevi, op. cit., loc. cit.
161 Osman Aga, op. cit., p. 17.
162 Ali, op. cit., p. 106–115.