Istoria Banatului Otoman

253 / 350

252
cronicar Ibrahim Peçevi, toţi ceilalţi cronicari cunoscuţi: Osman Aga, Ali din
Timişoara, El Hadj Ibrahim Naimeddin sau Bartınlı Ibrahim Hamdi s-au socotit
oameni modeşti, dar oameni ai locului. Aceşti autori, care s-au născut şi au trăit o
vreme la Timişoara, şi-au îndeplinit fiecare, în funcţie de originea, înzestrarea,
cultura şi sfera proprie de interes şi selecţie a faptelor, menirea de a păstra pentru
posteritate momentele de seamă ale istoriei otomane din vilayetul Timişoara şi de
la hotarele Imperiului Otoman. Cele câteva cronici editate până acum (Ibrahim Peçevi,
Ali din Timişoara, Osman Aga), precum şi unele manuscrise (Osman Aga, El Hadj
Ibrahim Naimeddin, Bartınlı Ibrahim Hamdi), îngăduie desprinderea trăsăturilor
generale şi particulare proprii unei istoriografii cu caracter provincial pronunţat de
la mijlocul secolului al XVII-lea şi din prima jumătate a veacului următor.
Lipsesc încă informaţii sau indicii despre existenţa sau circulaţia manuscriselor
unor cronici otomane şi ale lucrărilor unor şeyhi vestiţi, conducătorii ordinelor de
dervişi (tarikat) din Timişoara. Se ştie că a existat o influenţă spirituală şi culturală
puternică a confreriei halvetiyye, al cărui şeyh, Selim Dede mort în 1713, îşi
îmbogăţise biblioteca mănăstirii sale (tekke) de la Timişoara cu cărţi aduse după
pelerinajul său de la Mekka147. Faptul că Selim Dede a fost un şeyh şi cărturar
vestit îndreptăţeşte ipoteza de a fi autorul unor manuscrise sau cel puţin deţinătorul
unor copii ale lucrărilor întocmite de şeyhul Ali Dede Sigetvari la sfârşitul veacului
al XVI-lea. Ipoteza se întemeiază pe concluziile lui Ismet Kasumović, precum şi pe
cercetările întreprinse de Nathalie Clayer, cu privire la circulaţia manuscriselor
redactate în limba arabă de acest şeyh. Este vorba mai ales de lucrarea intitulată
Muhadaratu l-awâ’il wa musâmaratu l-awâhir (Lecţiile despre primele lucruri şi
expunerile asupra ultimelor evenimente), care a fost copiată de mai multe ori în
secolele XVI–XVII, circulând în zone apropiate Timişoarei: la Sremska Mitrovica,
Belgrad şi Šabac. Se ştie că Ali Dede Sigetvari a dat lecţii în ţinuturile învecinate
cu vilayetul Timişoara şi că printre discipolii săi, s-au numărat cărturari, ca de pildă
Müniri Belgradi, unii kadii148, dar şi cronicarul Ibrahim ibn Abdulah Peçevi
(Alaybegović).
Cronica lui Peçevi, defterdarul vilayetului Timişoara, cuprinde pasaje deosebite
despre istoria antică şi otomană a Banatului, dintre care unele au fost preluate
ulterior de istoriografia otomană oficială. Nu se ştie bine nici data numirii şi nici
durata exactă a exercitării funcţiei sale. În cronica sa, Peçevi a înregistrat numirea
simultană a defterdarului şi a beglerbegului de Timişoara, Halil paşa149, precum şi
retragerea sa din funcţie, la cerere, în 1641 (1051 H).
Lipsesc însă verigi intermediare între pasajele cronicii lui Peçevi despre
vilayetul Timişoara, întemeiate şi pe izvoare orale locale, şi grupul de cronici din
prima jumătate a veacului al XVIII-lea. Aceste cronici, cu un caracter provincial
adeseori pronunţat, au perpetuat, întocmai ca istoriografia otomană oficială, concepţia
147 Bartınlı Ibrahim Hamdi, ms. cit., fila 254 a.
148 N. Clayer, Mystiques. État ..., p. 151.
149 I. Peçevi, Tarih (Istorie), vol. II, Istanbul, 1866–1867, p. 442. În ianuarie 1640, Halil paşa a
fost numit beglerbeg de Timişoara, iar împreună cu el, Ibrahim Peçevi, fost defterdar de Bosnia
(4 iunie 1636 – 17 iunie 1637) a ocupat aceeaşi funcţie în vilayetul Timişoara, vezi J. Thúry, Pecsevi
viszonya a magyar történetíráshoz, în „Századok”, 1892, p. 447.