251 / 350
250
fost introdus în timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea şi al marelui vizir
Damad Nevşehirli Ibrahim paşa
138
. Excluderea acestor obiecte de studiu a fost
impusă de cauze de ordin politic şi religios, respectiv de confruntările militare ale
Imperiului Otoman cu Iranul, de izbucnirea periodică a răscoalelor de la hotarele
cu Iranul, dar şi de aversiunea doctorilor în teologie (
ulemale
) faţă de misticismul
propovăduit de Mevlâna Djelalüd-Din Rumi (m. 1207) şi de marii mistici persani.
Sub influenţa aceloraşi
ulemale
, studenţii fanatici şi mai ignoranţi ai
medreselelor
au socotit limba persană drept „limba iadului”
139
. În ciuda acestor opinii fanatice,
demonizarea culturii persane a fost fenomenul caracteristic numai cercurilor
sunnite
ultra-ortodoxe. Acesta nu s-a manifestat însă nici în anumite ţinuturi anatoliene şi
nici în unele regiuni sud-est europene şi europene ale Imperiului Otoman, ca
Bosnia, Serbia sau Ungaria. Cunoaşterea limbii, literaturii şi misticii persane în
vilayetul
Timişoara s-a aflat, după toate probabilităţile, în legătură cu unele centre
din Serbia şi din Ungaria, în care au existat aşezăminte ale confreriei
mevleviyye
(
mawlawiyya
), avându-l ca sfânt eponim pe Mevlâna Djelalüd-Din Rumi şi unde
reprezentanţii de seamă ai acestei confrerii şi-au scris opera literară în limba
persană. Astfel cercetările întreprinse cu privire la prezenţa şi activitatea culturală a
confreriei
mevleviyye
în Ungaria şi mai cu seamă la Pécs
140
pledează pentru rolul
acesteia în răspândirea literaturii persane. Mai trebuie luată în seamă şi marea
mobilitate a membrilor diferitelor confrerii de dervişi, mai ales a dervişilor
mevlevi, care nu au stat necontenit la
mevlevihaneul
din Pécs, ci au mers şi în alte
ţinuturi învecinate pentru a propovădui credinţa şi învăţătura lor.
Privite în această perspectivă, cunoştinţele temeinice de limbă şi literatură
persană dobândite de Ali bin Mehmed şi de El Hadj Ibrahim Naimeddin îndreptăţesc
ipoteza desfăşurării unui învăţământ paralel şi complementar, înlesnit de distanţa
existentă între centrul şi periferia Imperiului Otoman, învăţământul asigurat după
toate probabilităţile de membrii confreriei
mevleviyye
141
. În
lipsa unor izvoare
referitoare la activitatea unor dervişi
mevlevi
, însuşirea limbii şi literaturii persane,
ca şi învăţământul muzical superior menţionat de Bartınlı Ibrahim Hamdi,
reprezintă deocamdată dovezile indirecte ale prezenţei lor la Timişoara la sfârşitul
secolului al XVII-lea şi începutul veacului următor.
Totodată, răspândirea limbii persane vorbite de o parte însemnată a locuitorilor
din regiunile centrale şi de sud ale Ungariei ocupate de otomani şi învecinate cu
vilayetul
Timişoara
142
nu s-a datorat numai confreriei
mevleviyye
. Fenomenul se
explică prin originea bosniacă a unui număr mare de locuitori din Ungaria şi dintr-o
serie de localităţi ale
vilayetului
Timişoara şi prin cunoştinţele lor bogate de limbă
persană.
138
H.A.R. Gibb – H. Bowen,
op. cit.
, p. 153.
139
Ibidem.
140
G. Ágoston,
16–17 nci Asırlarda Macaristan’daki Osmanlı Aydınları
(Intelectuali otomani
din Ungaria în secolele 16–17) extras, p. 1–9; idem,
16–17 nci Asırlarda Macaristan’da Tasavvuf ve
Mevlevilik
(Mistica şi confreria mevleviyye în Ungaria în secolele 16–17), în First International
Mevlâna Congress Papers”, Konya, 1988, p. 221–231.
141
G. Ágoston,
Muslim Cultural Enclaves
, p. 202.
142
Evliya Çelebi,
Seyahatname.
, vol. V, p. 401, 408;
trad. cit
., p. 508, 515; vol. VII, p. 372;
trad. cit.
, p. 648.