252 / 350
251
Din punct de vedere lingvistic şi spiritual, bosniecii au asimilat mai uşor
limba şi literatura persană nu numai datorită caracterului comun indo-european al
celor două limbi, ci şi datorită urmărilor pozitive ale întâlnirii între două lumi
spirituale diferite, înlesnite de influenţa exercitată de o serie de erezii (patarenism,
maniheism, bogomilism) asupra bisericii bosniece
143
.
Am amintit interesul acordat limbii şi literaturii persane de către cărturarii
bosnieci pentru a sugera modul în care unii cronicari din Timişoara au deprins şi
cultivat această limbă, dat fiind că, la mijlocul vecului al XVII-lea, populaţia
musulmană de origine bosniacă a trăit în număr mare în câteva localităţi ale
vilayetului
Timişoara, la Lipova, Cenad şi Ineu
144
.
În cazul lui Ali bin Mehmed din Timişoara, cunoştinţele de limbă persană nu
s-au redus doar la citarea unor pasaje din lucrarea celebră
Golestan
a şeyhului
Sa’adi din Şiraz sau din epopeea naţională
Şahname
(Cartea regilor) a vestitului
Firdevsi din Tûs. Ali bin Mehmed şi-a însuşit bine limba persană, dovadă poeziile
pe care le-a compus în această limbă şi pe care le-a inserat în cronica sa, fie între
rândurile manuscrisului, fie pe marginea filelor sale
145
.
După informaţiile cunoscute până în prezent, el este singurul cronicar şi poet
din Timişoara, care a ales limba persană ca pe o limbă a poeziei, în timp ce
contemporanul său, El Hadj Ibrahim Naimeddin, s-a mărginit doar la citarea, în
funcţie de firul expunerii sale, a unor pasaje din autorii persani celebri despre viaţa
de la hotare (
serhadd
)
146
.
În cadrul instituţiei
djamiei
, activitatea didactică desfăşurată de învăţători şi
profesori a fost deosebit de însemnată, întocmai ca şi influenţa exercitată de
ulemale
asupra societăţii musulmane din Timişoara. Ulemalele otomane s-au îngrijit să
asigure funcţionarea mecanismului birocratic pe plan central şi regional al statului,
menţinând nezdruncinată credinţa islamică sunnită a drept-credincioşilor musulmani.
Totodată, învăţătorii i-au instruit pe copii musulmani, împlinind până la sfârşitul
stăpânirii otomane nevoile spirituale şi culturale ale comunităţii islamice. Tocmai din
rândul acestor copii, care au învăţat la şcolile coranice sau în familie şi cu profesori
particulari, au provenit unii cronicari şi cărturari născuţi la Timişoara, unde au şi trăit
o vreme.
4. ISTORIOGRAFIA OTOMANĂ DIN VILAYETUL TIMIŞOARA
Majoritatea cronicilor cunoscute până în prezent pentru
vilayetul
Timişoara a
fost redactată în prima jumătate a veacului al XVIII-lea, după cucerirea Banatului
de trupele imperiale conduse de Eugeniu de Savoia. Exceptându-l pe vestitul
143
D. Dragojlović,
Kristjani i jeretička crka bosanska
(Creştinii şi biserica eretică din Bosnia),
Belgrad, 1897, p. 255
apud
S. Balić,
op. cit.
, p. 90–93.
144
Evliya Çelebi,
op. cit.
, vol. V, p. 401;
trad. cit
., p. 508; vol. VII, p. 372;
trad. cit.
, p. 648;
vol. V, p. 408;
trad. cit.
, p. 515.
145
Ali,
Der Löwe von Temeschwar
, p. 17.
146
A. Decei,
Cronica timişoreanului Elhak Ibrahim Naimeddin Temeşvari din secolul al XVIII-lea
,
în „Orizont”, Timişoara XXII, nr. 5, 1971, p. 41.