239 / 350
238
despre oraşul Timişoara lipsesc precizări cu privire la cele zece lăcaşuri de
închinare, excepţie făcând
djamia
gaziului Seydi Ahmed paşa
57
, a cărui „soartă
tragică” l-a impresionat peste măsură. Confruntând însă textul lui Evliya Celebi cu
pasajul referitor la acelaşi subiect din
Atlasul
lui Bartınlı Ibrahim Hamdi, se constată
veridicitatea numărului de 10
djamii
semnalat de călătorul otoman la mijlocul
veacului al XVII-lea. Spre deosebire de Evliya Celebi, care le-a menţionat în mod
selectiv, Bartınlı Ibrahim Hamdi le-a enumerat, precizând cu rigoare locul în care
acestea s-au aflat în oraşul Timişoara
58
. În pofida precizării sale: „în toate
«moscheile amintite» s-a făcut rugăciunea specială de vineri”, se vădeşte o anume
exagerare a autorului în privinţa încadrării celor 10 lăcaşuri de cult în categoria
djamiilor
sultanale: „Cetatea Timişoara a avut în jur de 10 moschei, construite de
sultani”
59
.
S-ar părea că acest autor a fost impresionat de aspectul şi dimensiunile lor,
argumente în favoarea unei astfel de atribuiri. În schimb tot el a ignorat trăsătura
principală a ctitoriilor sultanale, aceea de a fi înzestrate cu perechi de
minarete
.
În ceea ce priveşte lăcaşurile de cult din cetatea Lipova, însemnările lui
Evliya Celebi cuprind mai multe precizări referitoare la numele lor în comparaţie
cu menţiunile fugare despre
djamiile
din Timişoara. Omisiunile lui Evliya Celebi
sunt minore de vreme ce dintr-un număr de cinci
djamii
şi un
mesdjid
al Hagiului
din mahalaua nemţească
60
, călătorul a trecut sub tăcere numele a două dintre
acestea. Astfel
Djamia cea mare
, zidită în vremea sultanului Süleyman Kanuni, a
fost lăcaşul de cult cel mai însemnat din Lipova, căruia i s-au adăugat
Djamia
Timişoarei
, împodobită cu o inscripţie scurtă
61
, precum şi
Djamia alaybegului
de
lângă poarta Battal a cetăţii. Pe măsura încorporării în 1658 a unor teritorii noi în
hotarele
vilayetului
Timişoara, s-au întemeiat
djamii
în funcţie de mărimea şi
populaţia oraşului recent ocupat. De pildă, la Ineu (cucerit în 1658), avanpost al
expansiunii otomane în Transilvania, s-au construit, în numele marilor demnitari,
cinci
djamii
şi un număr de
mesdjiduri
neprecizat de Evliya Celebi. Este vorba de
Djamia
sultanului Mehmed al IV-lea, urmată de ctitoriile marelui vizir Köprülü
Mehmed paşa (1656–1661), a lui Haseki Osman Aga, de
Djamia
vizirului Sofu
Kenan paşa şi de cea a vizirului Kőprülüzade Fazıl Ahmed paşa
62
.
Este cunoscut faptul că, după cucerirea otomană, impunerea
djamiei
sau
mesdjidului
în interiorul unei aşezări a fost, pretutindeni în Banat, o acţiune simplă
de construcţie, constând din transformarea bisericilor în lăcaşuri funcţionale de cult
islamic. În calitatea de simbol al puterii
Islamului
şi al sultanului otoman, precum
şi din raţiuni religioase şi practice, cele mai de seamă biserici din Timişoara au fost
adaptate cerinţelor cultului islamic după cucerirea cetăţii, la 26 iulie 1552.
Cronicarul Mustafa Djelalzade, care a luat parte la expediţia otomană din iulie
1552, a consemnat în chip sugestiv o asemenea schimbare: „În acea zi, cu ajutorul
lui Dumnezeu (
tanrı
), ordia turcă a luat cetatea. De aceea bisericile sale au fost
57
Ibidem
, p. 500.
58
Bartınlı Ibrahim Hamdi,
ms. cit.
, fila 255 b.
59
Ibidem
.
60
Evliya Celebi,
op. cit.
,
trad. cit.
, p. 508.
61
Ibidem
.
62
Ibidem
, p. 513–514.