238 / 350
237
inconfundabil, oraşelor şi aşezărilor cu caracter urban din Imperiul Otoman, un
element real de identificare a lor. De aceea prezenţa, respectiv impunerea ei în
peisajul oricărui oraş a fost prima măsură adoptată după pilda Profetului Mahomed,
dar şi metoda de ocupare (
khutbe ve sikke
) aplicată în numele conducătorilor
statului întemeiat de Osman I
52
după cucerirea aşezării urbane respective. Întemeierea
djamiei
ca nucleu de polarizare a comunităţii musulmane s-a transformat aşadar în
condiţie
sine qua non
de vieţuire, independent de mărimea şi de numărul membrilor
săi. De altminteri acţiunea amintită a depins în primul rând de condiţiile de ocupare
a aşezării respective (predare paşnică sau cucerire), precum şi de lăcaşurile de cult
preexistente.
În
vilayetul
Timişoara, excepţia confirmă regula în privinţa folosirii terme-
nului de
masdjid
, cel puţin în cazul raportului de călătorie întocmit în 1663 de
Heinrich von Ottendorf, însoţitorul solului imperial, Johann Freiherr von Goës,
trimis la beglerbegul de Belgrad. Fără a ţine seamă de însemnătatea şi mărimea
lăcaşurilor de cult, Ottendorf le-a menţionat cu un nume mai mult sau mai puţin
corupt al ctitorului, însoţit întotdeauna însă de termenul
mesdjid
. Este vorba de
Kadındja mesdjid, Hunkârdja mesdjid, Djimdjimidja mesdjid
(Cemceme),
Seydidja
mesdjid, Silahtardja mesdjid, Ayşe Kadın mesdjid
53
. Faptul că Ottendorf a enumerat
lăcaşurile de cult din Timişoara ca fiind
mesdjid
, respectiv moschei, reproducând
numele lor, este dovada lingvistică a prezenţei unei populaţii islamice de origine
bosniacă, folosite de autorităţile otomane la colonizarea Ungariei şi Banatului. Se
ştie că, de la cucerirea otomană, în Bosnia s-a exercitat, din punct de vedere
cultural şi lingvistic
54
, o influenţă arabă mult mai însemnată şi eficientă decât în
alte regiuni ale Peninsulei Balcanice.
În însemnările sale de călătorie, Evliya Celebi a insistat asupra caracterului
obligatoriu al întemeierii unei
djamii
sau case de rugăciuni (
mesdjid
) în orice loc
fortificat. Acest lăcaş a reprezentat în realitate nucleul de nelipsit al aşezării
musulmane, deşi, în anumite cazuri, a avut dimensiuni simbolice în cetăţi şi palănci
modeste aflate lângă Mureş şi Dunăre.
Djamii
neîncăpătoare au existat nu numai la
Soimuş şi Şiria, ci şi la Orşova, iar la Liubcova, o palancă de dimensiuni reduse,
acest lăcaş de cult aflându-se în faţa porţii, dincolo de şanţ
55
.
Se cuvine menţionată şi lipsa de concordanţă între numărul şi numele lăcaşu-
rilor de cult islamic din însemnările de călătorie ale lui Evliya Celebi. Neconcordanţa
s-ar explica mai degrabă prin atenţia preferenţială acordată unor lăcaşuri de cult din
Timişoara şi Lipova, mai însemnate, cu o istorie aparte, decât printr-un simplu
lapsus calami
al autorului. În cazul
djamiilor
şi caselor de rugăciune din cetatea şi
oraşul Timişoara, el a amintit în schimb numele a trei dintre ele, stăruind asupra
djamiei
sultanale a lui Süleyman Kanuni, căzută în paragină
56
. Din însemnările sale
52
H. Inalcik,
Ottoman Methods of Conquest
, în „Studia Islamica”, 2, 1953, p. 89 şi 116.
53
H. von Ottendorf,
Der Weeg von Ofen auff Griechisch-Weissenburg oder die Beschreibung
der alda gelegenen Palanken und derselben gantzen gegend
, manuscris păstrat la Österreichische
Nationalbibliothek Wien,
Handschriften und Inkunabelsammlung, Codex 8481
, filele 86 recto-verso.
54
S. Balić,
Das unbekannte Bosnien. Europas Brücke zur Islamischen Welt
, Böhlau, 1992,
p. 217–218 prezintă contribuţia bosniacă la dezvoltarea lingvisticii, literaturii şi scolasticii arabe.
55
Evliya Celebi,
op. cit.
, vol. V, p. 404,
trad. cit.
, p. 692.
56
Ibidem
, p. 499.