237 / 350
236
contra unei sume de bani, a celor lipsiţi de un adăpost. În
masdjiduri
s-a săvârşit
serviciul divin (
manasik
) pentru credincioşii reuniţi la rugăciune şi s-au împlinit şi
alte îndatoriri religioase.
Rugăciunile (
salat
) zilnice în număr de cinci, care puteau fi săvârşite în orice
loc, şi-au sporit însemnătatea şi puterea cu atât mai mult, cu cât au fost îndeplinite în
masdjid
, exprimând adeziunea la comunitatea islamică (
djamā’a
). În conformitate cu
tradiţia islamică, o rugăciune făcută în comunitate, respectiv
salat al-djamā’a
, era
mai însemnată de 25 de ori decât ruga înălţată de credincios în casa sau prăvălia
sa
49
. În această privinţă, rugăciunea din ziua de vineri, ziua sfântă a
Islamului
(
salat
al djam’a
), a trebuit să fie săvârşită în mod obligatoriu într-un
masdjid
mare şi
încăpător, numit
masdjid al djam’a
pe scurt
djama’a
sau
djami
.
DJAMI
SAU
MASDJID AL-DJAMA’A
(MOSCHEEA DE VINERI) ÎN VILAYETUL TIMIŞOARA
Din punct de vedere etimologic, cuvântul
djami
înseamnă moscheea cea
mare, locul de întrunire a musulmanilor în vederea îndeplinirii rugăciunii din ziua
de vineri. Potrivit cerinţelor religiei islamice, fiecare musulman liber şi major avea
datoria să-şi facă rugăciunea vineri (
salat al-djam’a
) în moschee, pentru a-şi dovedi
astfel solidaritatea faţă de comunitatea islamică. Participarea musulmanilor la adunarea
şi slujba de vineri a dobândit o însemnătate deosebită, dat fiind că a asigurat pe
această cale reunirea în subordinea unui comandant şi înlăuntrul moscheei principale
a tuturor membrilor taberei islamice, care se închinau de obicei în moschei tribale
sau particulare. De aceea, în toate aşezările islamice a fost înălţată o moschee
principală, deosebit de încăpătoare, caracteristică exprimată de însuşi numele său:
al masdjid al-azam
(moscheea cea mai mare),
al masdjid al-akbar
(moscheea
deosebit de mare),
al masdjid al-kabir
(moscheea cea mare),
al-djama’a
(moscheea
de vineri), având ulterior forma prescurtată de
djama’a, djami
50
.
La sfârşitul veacului al XIV-lea, creşterea semnificativă în Egipt şi Siria a
numărului de
djami
a determinat, în secolul următor, pe plan lingvistic, folosirea cu
prioritate a cuvântului
djami
. El a desemnat nu numai lăcaşul de cult unde s-a
oficiat slujba de vineri, ci, uneori, şi şcoala teologică superioară (
madrasa
),
construită de cele mai multe ori în preajma moscheilor. Dar, în condiţiile inversării,
din punctul de vedere al folosirii lor, a raportului între moschee şi
djami
, s-au
restrâns, începând cu secolul al XV-lea, sensul şi utilizarea cuvântului
masdjid
. Cu
timpul, acest cuvânt a desemnat o moschee mică, fără însemnătate, de fapt o casă
de rugăciune, pe măsură ce termenul
djami
a devenit în aceeaşi epocă numele
obişnuit al oricărei moschei
51
, indiferent de mărimea sa, aşa cum este el folosit
astăzi în Turcia şi în Europa.
Din punctul de vedere al aspectului său,
djamia
sau moscheea este acel lăcaş de
cult şi de adunare a credincioşilor musulmani, care conferă un caracter particular,
49
Ibidem
, p. 655; S. Eyce,
op. cit.
, p. 16.
50
J. Pedersen,
art. cit
., p. 655; S. Eyce,
op. cit.
, p. 18–19.
51
Ibidem
, p. 19; J. Pedersen,
art. cit
., p. 657.