23 / 350
22
de oaste pun în lumină caracterul complex al garnizoanei cetăţii Bečej ca cetate de
graniţă, aşezată pe malul râului Tisa. Cei 195 de călăreţi au alcătuit corpul cel mai
numeros şi reprezentativ pentru o cetate de graniţă, în timp ce efectivul de 265 de
oşteni ai corpurilor de
azap
şi
martolos
era specific, prin forţa şi numărul său,
numai cetăţilor amplasate de-a lungul apelor curgătoare
9
.
Cetatea Arač reprezintă un caz aparte în privinţa prezenţei unei garnizoane
otomane între zidurile sale. În lista de plată a soldelor pentru perioada 2 octombrie –
28 decembrie 1551 în cetatea Arač figurează un număr de 318 ostaşi înscrişi, din
care doar 271 au fost prezenţi
10
la trecerea lor în revistă. Cu toate acestea, ordinul
sultanului Süleyman emis la 16 ianuarie 1552 i-a ignorat cu desăvârşire, de vreme
ce s-a referit numai la aprovizionarea cu hrană şi merinde a ienicerilor de Poartă
din Bečej şi Becicherec
11
. Aceeaşi constatare rezultă şi din analiza ordinului dat
la 17 aprilie 1552 pentru expedierea unor provizii noi în cetăţile amintite deşi,
în prealabil, fuseseră trimise 525
kile
de făină la Bečej şi 700
kile
de orz la
Becicherec
12
. Cu excepţia listei de plată a soldelor din ultimul trimestru al anului
1551, tăcerea păstrată de izvoarele otomane îndreptăţeşte ipoteza dislocării otaşilor
garnizoanei Arač în alte puncte strategice, după cucerirea Banatului de câmpie.
MĂSURI STRATEGICE DE CONSOLIDARE A OCUPAŢIEI MILITARE:
FORTIFICAŢII, GARNIZOANE
Din punct de vedere cronologic, cea de a doua etapă de cucerire otomană a
coincis cu expediţia vizirului Kara Ahmed paşa din vara anului 1552. În pregătirea
şi în cursul acestei expediţii, cetăţile amintite au îndeplinit mai întâi rolul de
avanpost strategic şi militar şi mai apoi cel de centru de dislocare şi transfer al
ostaşilor din garnizoanele lor în punctele strategice principale ale Banatului ocupat:
Timişoara şi Lipova.
După devastarea şi ocuparea Banatului de câmpie, prima măsură aplicată de
Kara Ahmed paşa, comandantul armatei otomane, a constat în evaluarea şi
selectarea cetăţilor în vederea refacerii, înzestrării cu trupe, armament şi muniţii
pentru a fi incluse în sistemul otoman de apărare. În virtutea însemnătăţii sale
strategice
13
şi a funcţiei de centru administrativ-militar al noului
vilayet
, Timişoara
a fost prima cetate reparată şi întărită, în care, potrivit listelor de plată a soldelor de
la sfârşitul anului 1552, a fost încartiruit un număr de 496 oşteni: 200 provenind de
la Becicherec, iar de la Bečej 195 călăreţi şi 101
martolos
14
. Informaţiile cuprinse
în acest izvor atestă existenţa unei garnizoane mult mai mici în comparaţie cu cea
anunţată la Poartă de Ahmed paşa, alcătuită din 750 de oşteni dislocaţi din cetăţile
9
Ibidem
, p. 1439.
10
Ibidem
, p. 1443.
11
G. Dávid, P. Fodor,
op. cit
., doc. nr. 12, p. 219.
12
Ibidem
, doc. nr. 174, p. 412–414.
13
M. Djelalzade,
Tabakat al memalik ve daradjat al-mesalik
(Pături sociale şi slujbele în
Imperiul Otoman) ed. trad. M. Guboglu, M. Mehmet,
Cronici turceşti privind Ţările Române
, vol. I,
Bucureşti, 1966, p. 286.
14
Kl. Hegyi,
op. cit
., p. 1351.