22 / 350
21
ingerinţele nobilimii transilvane în posesiunile bănăţene ale lui Petru Petrovici, ci şi
pentru a cere în mod imperios restituirea cetăţii Bečej, aflată în stăpânirea
comitelui de Timiş
5
. Împreună cu cetatea Becicherec, fortificaţia amintită a făcut
obiectul întemeiat al cererilor de retrocedare adresate în mod repetat de sultanul
Süleyman Kanuni. Ocupate înainte de 1528 de Iahyapaşaoğlu Mehmed,
sandjakbeg
de Smederevo, aceste cetăţi au fost cedate în 1528 regelui Ioan Zápolya la
întoarcerea sa din Polonia, datorită intervenţiilor lui Aloisio Gritti pe lângă
demnitarii otomani. Nici temeiul politic şi legal invocat la fiecare cerere de
restituire, şi anume cucerirea cu forţa armelor şi transformarea lor în teritoriu
otoman, nu a avut efectul aşteptat de sultanul Süleyman.
Numai schimbarea raportului de forţe în favoarea „Sfântului Imperiu
Romano-German” în 1551, prin ieşirea Transilvaniei şi Banatului din sistemul de
alianţe ale Imperiului Otoman, a readus în actualitate necesitatea redobândirii lor.
Ocuparea acestora s-a numărat, în mod firesc, printre priorităţile expediţiei
beglerbegului
Rumeliei, Sokollu Mehmed paşa, pentru cucerirea Banatului în
toamna anului 1551. Ocuparea Becicherecului, Bečejului şi a cetăţii Arač
6
a fost şi
singura urmare a acestei expediţii eşuate, având în vedere faptul că situarea lor
geografică la răsărit de Tisa le-a transformat în capete de pod necesare reluării, în
1552, a ofensivei în Banat şi Ungaria, sub conducerea vizirului Kara Ahmed paşa.
Întocmit sub îndrumarea nemijlocită a sultanului, planul militar a folosit din plin
valoarea strategică a cetăţilor amintite, impunând în această privinţă refacerea,
înzestrarea lor cu trupe, armament, muniţii şi provizii la scurt timp după ocuparea
lor. În virtutea acestui plan, în cetăţile Becicherec, Bečej şi Arač a fost cantonat un
număr total de 1600 oşteni, distribuit însă în mod inegal, în funcţie de rolul şi
însemnătatea fiecărei fortificaţii, aşa cum rezultă din lista de plată a soldelor pentru
primul trimestru al anului 959 H., corespunzând perioadei cuprinse între 29 decembrie
1551 şi 16 martie 1552. La Becicherec s-a aflat garnizoana cea mai mare, cu un
număr de 690 oşteni prezenţi, alcătuită din trupe diferite: 132
müstahfiz
(pedestraşi,
apărători ai cetăţii) înregistraţi, dar prezenţi 110; 11 tunari (
topçik
) prezenţi din
16 înscrişi; 5 fierari şi dulgheri; 201 de călăreţi cu soldă (
ulufeciyan-i süvari
);
101 călăreţi ai garnizoanei (
faris
); 91 de pedestraşi apărători ai cetăţii (
azab
) dintr-o
listă de 134. Lor li s-au mai adăugat 99 de martolosi (
martolos
) prezenţi, însărcinaţi
cu paza cursurilor de apă, a râurilor şi hotarelor. Împreună cu trupele amintite s-a
mai aflat şi un număr necunoscut de ieniceri de Poartă
7
, despre a căror soartă nu se
ştie nimic până în prezent.
Forţa militară a cetăţii Bečej nu a constat doar în numărul de 599 de oşteni
înscrişi în listele amintite de solde, ci şi în structura garnizoanei, alcătuită
din diferite categorii de trupe: 106
müstahfiz
; 17 tunari; 195
faris
; 165
azapi
şi
105
martolosi
8
. Atât structura sa cât şi ponderea deţinută de categoriile diferite
5
G. Dávid, P. Fodor,
op. cit
., doc. nr. 101, p. 152–153, 157–158.
6
Kl. Hegyi,
op. cit
., vol. III, Budapesta, 2007, p. 1435, 1439, 1443. Arač se află lângă localităţile
Novi Bečej (Türkisch oder Neu-Bečej) şi Vranjova din Voivodina.
7
Ibidem,
p. 1435–1436.
8
Ibidem
, p. 1439–1440.