226 / 350
225
Ali Han, din anul 1737, vizirul Çelik Mehmed paşa i-a cerut cronicarului aflat la
Mosul să consemneze acest eveniment
8
. Aceeaşi particularitate caracterizează şi
limba osmană folosită în lucrarea numită în mod generic
Atlas
, redactată de
Bartınlı Ibrahim Hamdi, geograf din secolul al XVIII-lea, care a locuit în Timişoara
până la cucerirea oraşului de către imperiali.
1. ISLAM: CREDINŢĂ ISLAMICĂ ORTODOXĂ,
MISTICĂ, CREDINŢĂ POPULARĂ
În Banat,
Islamul
a fost impus de trupele şi autorităţile otomane odată cu
improvizarea primului lăcaş de cult musulman şi cu cântarea
ezanului
9
, chemarea
la rugăciune a credincioşilor lui Allah. Aceasta a fost calea clasică şi simplă de
implantare a ultimei religii monoteiste revelate, deosebită fundamental de toate
credinţele şi confesiunile existente în Banat în vremea înglobării sale în hotarele
Imperiului Otoman. În ceea ce priveşte rolul jucat de
Islam
în cadrul procesului
amplu de expansiune teritorială rapidă a emiratului întemeiat de Osman, acesta s-a
caracterizat printr-o forţă de coeziune mult mai mare decât în orice alt stat
musulman.
Islamul
nu este doar un cult în care credinţa în Divinitate (
Allah
) şi senti-
mentul religios s-au manifestat prin rugăciuni şi acte rituale, ci însumează o
concepţie despre lume, o mentalitate şi cultură universală, rezultatul unei evoluţii
îndelungate. În Imperiul Otoman însă,
Islamul
a devenit o parte indisolubilă a
identităţii statului, a legitimităţii şi aspectelor politicii sale, exprimând totodată un
raport de subordonare faţă de interesele acestui stat. În condiţiile în care în secolele
XVI–XVII, Imperiul Otoman a fost un stat islamic în plină expansiune, se cuvin
relevate aspectele principale ale procesului de introducere şi propovăduire a
Islamului
în teritoriile recent cucerite. De altminteri
Islamul
a guvernat şi dominat
întreaga viaţă otomană, fiind învăţat, interpretat şi reflectat de toate aspectele ei. Şi
aceasta cu atât mai mult, cu cât palierele fundamentale ale lumii otomane în care
s-au adus interpretări
Islamului
, diversificându-l în egală măsură, au fost reprezen-
tate de statul sau cârmuirea centrală otomană, de şcolile teologice medii şi
superioare (
medrese
) sau de clasa învăţaţilor teologi (
ulema
), de ordinele mistice
(
tarikat
) împreună cu aşezămintele lor religioase (
tekke
) şi de mulţimea oamenilor
de rând
10
, păstrătorii culturii tradiţionale. Aceasta din urmă a îngemănat o serie de
elemente mitologice şi culturale, provenind dintr-un spaţiu vast, care s-a întins din
Asia Centrală şi până în Peninsula Balcanică
11
. Toate elementele amintite au
adâncit deosebirile existente între credinţa islamică ortodoxă (
Sunna
) şi cea
heterodoxă (
Rafiza
), fără a înlătura unele aspecte comune, printre care s-a aflat şi
8
El Hadj Ibrahim Naimeddin,
ms. cit
., fila 16 b.
9
Termenul
adhan
(ar.) sau
ezan
(tc.) înseamnă vestire, înştiinţare şi a fost folosit cu sensul de
chemare la slujba de vineri şi la cele 5 rugăciuni zilnice (
salat
).
10
A.Y. Ocak,
Islam in the Ottoman Empire: A Sociological Framework for a New Interpretation
,
în „International Journal of Turkish Studies”, IX, 1–2, 2003, p. 184.
11
Ibidem
, p. 185–186.