225 / 350
224
sprijinit, printre altele, zidul invizibil ridicat de
Islam
la hotarele sale cu lumea
creştină, impunând, în mod necesar, constituirea instituţiei interpreţilor.
Izvoarele cunoscute până în prezent semnalează prezenţa la Timişoara, la
începutul veacului al XVIII-lea, a trei interpreţi musulmani: Veli Beg, Koloğlu
Mehmed Gazi Aga şi Osman Aga, tâlmaciul divanului din acest oraş. Nu se ştiu
încă nici momentul şi nici împrejurările în care Veli Beg a învăţat limba greacă şi
Koloğlu Mehmed Gazi Aga a deprins limba germană. În schimb privarea de
libertate şi prizonieratul în Austria l-au silit pe Osman Aga să înveţe bine limba
germană. De altfel în memoriile sale, Osman Aga a menţionat că, la data luării în
captivitate, el ştia sârbeşte şi ungureşte
3
, înţelegând şi româneşte. Cunoştinţele
rudimentare de limbă română l-au ajutat să stabilească, prin mijlocirea unei roabe
din Transilvania care vorbea româneşte, preţul răscumpărării sale, fixat la suma de
60 de ducaţi
4
de către stăpânul său, locotenentul auditor Fischer. Întocmai ca în
cazul lui Osman Aga, prizonieratul în Austria a însemnat prilejul de a învăţa
limbile europene şi pentru alţi captivi otomani. Mehmed, robul luat de generalul
Dünewald la cucerirea cetăţii Buda, a dobândit în astfel de împrejurări cunoştinţe
rudimentare de limbă germană, franceză şi italiană
5
. Dar, spre deosebire de alţi
captivi otomani, iscusinţa în însuşirea limbilor străine şi experienţa dobândită în
Austria i-au asigurat lui Osman Aga un loc de frunte în cadrul diplomaţiei de la
hotare şi al negocierilor purtate cu autorităţile imperiale. Cunoştinţele temeinice de
limbă germană ale lui Koloğlu Mehmed Gazi Aga din Timişoara, însuşite în
împrejurări necunoscute încă, explică folosirea sa ca interpret la negocierile
începute de solii imperiali în 1736, în timpul asedierii cetăţii Vidin
6
.
Folosirea limbii turco-osmane ca limbă oficială în
vilayetul
Timişoara nu a
exclus însă stăpânirea de către oamenii instruiţi şi cronicarii otomani, care au locuit
în această regiune, a celor trei limbi (
elsine-i selase
): araba, persana şi turca. Se ştie
că elementele lor morfologice, sintactice şi lexicografice au intrat în structura
limbii osmane, dominând-o în funcţie de intensitatea influenţei culturii arabe sau
persane. Fără îndoială că limba arabă clasică, limba Coranului, a ocupat un loc de
frunte în instrucţia şi educaţia fiecărui musulman şi învăţat, independent de
originea sa etnică şi de mediul său lingvistic.
Cărturarii otomani, care s-au născut sau au trăit la Timişoara, au stăpânit
Coranul şi
hadithul
, tradiţia cu caracter de normă despre spusele şi faptele
profetului Muhammad, citat adeseori în operele lor. Este şi cazul cronicii lui Ali
din Timişoara
7
şi al lucrării lui El Hadj Ibrahim Naimeddin Tımışvarı. Folosirea
unor izvoare arabe şi prezenţa masivă a expresiilor şi construcţiilor din cronica
Hadikatü-s Şüheda-i Serhadd
s-ar datora şi împrejurărilor în care Ibrahim Naimeddin
şi-a scris lucrarea. În timpul expediţiei din Irak împotriva şahului Iranului, Nadir
3
Ibidem
, p. 49.
4
Ibidem
, p. 33.
5
Ibidem
, p. 143.
6
El Hadj Ibrahim Naimeddin,
ms. cit
., fila 187 a.
7
Ali,
Der Löwe von Temeschwar: Erinnerungen an Cafer Pascha des Älteren aufgezeichnet
von seinem Siegelbewahrer Ali
, ed K. Teply, R.F. Kreutel, Graz-Wien-Köln, 1981, p. 25, 42, 47, 61,
77, 92, 98.