223 / 350
222
Stückofen
. Caracterizat de un profil interior, care rezulta din suprapunerea pe o
bază comună a două trunchiuri de con şi a cărui parte superioară se demola la
sfârşitul operaţiei de reducere a oxizilor de fier, acest tip de cuptor a avut în
secolele XIV–XV o înălţime de 4–4,5 m şi o lăţime de 1,5–1,8 m în partea sa
mediană. Cuptorul de tip
Stückofen
era zidit din cărămidă, căptuşit cu argilă şi
prevăzut, în partea de jos, cu orificii pentru insuflarea aerului şi evacuarea
zgurei
469
. Aprecierea acestei metode de obţinere a fierului în vilayetul Timişoara ca
fiind primitivă cuprinde şi o doză de exagerare. Aceasta provine din raportarea la
nivelul tehnic înalt folosit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în metalurgia
fierului. De altminteri G. Marka a uitat că primele furnale în care s-a obţinut fontă
în mod intenţionat nu s-au deosebit prea mult de cuptoarele de produs lupe de fier
de tip
Stückofen
. Totodată, răspândirea furnalelor a fost un proces lent, necunoscut
geologului, mineralogului şi metalurgului Georgius Agricola (Georg Bauer), care
nu le-a menţionat de altfel în lucrarea sa
De re metalica
, tipărită în 1556
470
.
După aceleaşi mărturii ale lui G. Marka, topitoria în care s-au obţinut atât
lupe de fier cât şi pechblendă (aramă neagră) s-a aflat lângă mina Theresia, nu
departe de moară
471
.
Minereul de zinc a fost supus, la rândul său, unui proces complex de
prelucrare, care a constat din zdrobirea sa la şteampuri, reducerea în vetre şi
rafinarea în retorte şi în cuptoare speciale de distilat
472
. De asemenea, la Bocşa
exploatarea şi prelucrarea minereului de fier s-a făcut după o metodă asemănătoare
celei aplicate la Ocna de Fier
473
.
Extragerea şi prelucrarea zăcămintelor de minereu aflate în subsolul vilayetului
Timişoara şi-a dobândit şi păstrat însemnătatea şi în măsura în care a corespuns, în
anumite momente, cerinţelor crescânde de producere a muniţiilor şi armamentului,
generate de politica unui stat prin excelenţă războinic. Din cercetarea
Condicilor
afacerilor importante
rezultă, de pildă, că în a doua jumătate a secolului al XVI-lea
au fost înregistrate numai porunci referitoare la situaţii deosebite ivite în procesul
general de exploatare minieră în Imperiul Otoman. Iar pentru a da doar câteva
exemple, menţionăm ordinul trimis la 3 septembrie 1559 (996 H. zilka’de selh)
beglerbegului de Timişoara
474
cu privire la mărirea
timarului
deţinut de Hadji
Mehmed, concesionarul minei de aramă de la Moldova Nouă, sau firmanul referitor
la decăderea şi distrugerea minelor din regiunea europeană a Imperiului Otoman,
adresat în 1580 (988 H.)
kadiilor
şi supraveghetorilor (
nûzzar
) minelor din
vilayetul Rumeliei
475
.
469
O. Hătărăscu,
Drumul fierului
, Bucureşti, 1985, p. 41–42 şi 49.
470
Ibidem
, p. 50.
471
G. Marka,
op. cit.
, p. 320.
472
Ibidem
.
473
Costin Feneşan,
Mineritul şi metalurgia
..., p. 52.
474
MÜD
nr. 3, doc. nr. 279,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 15, c. 113.
475
MÜD
nr. 43, p. 43, apud S. Rizaj,
op. cit.
, p. 33–34, 36.