Istoria Banatului Otoman

221 / 350

220
13 mineri din Tirol pentru a cerceta starea minelor exploatate la Oraviţa de către
reprezentanţii administraţiei otomane455. Deşi textul raportului întocmit de Matthias
Brunner nu a fost încă descoperit, se pot reconstitui totuşi, pe baza datelor consem-
nate în protocolul Subdelegaţiei Neoacquistice, condiţiile de retribuire lunară ale
fostului maistru minier „din vremea turcilor”, adică ale ultimului emin al minelor şi
topitoriilor de la Oraviţa. Acest emin avea consumul lunar de pâine asigurat, fiind
plătit cu 6 taleri imperiali456. Retribuţia amintită a fost pe măsura muncii şi experi-
enţei sale, de vreme ce el era gata să-şi reia, în aceleaşi condiţii, funcţia deţinută la
Maidanpek, unde mai slujise 7 ani tot ca emin al minelor şi topitoriilor.
La Oraviţa s-au exploatat şi prelucrat în timpul stăpânirii otomane mai ales
zăcămintele de cupru cu un conţinut nesemnificativ de argint, precum şi cele de
plumb din Munţii Coşovăţului, Tâlvei Cornului şi Ciclovei. Metalele amintite nu
au intrat în compoziţia aceleiaşi roci-mamă, aceasta fiind ori calcar, ori şpat curat
sau strat de ipsos. După părerea lui Griselini, gradul de fineţe al şpatului s-a aflat în
strânsă legătură cu bogăţia filonului de minereu457. Dintre eşantioanele de minereu
prelevate de Griselini, cele mai frecvente au fost: calcopirita de culoare galbenă şi
tetraedritul având adeseori o suprafaţă multicoloră458.
Reprezentanţii stăpânirii otomane, întocmai ca cei ai administraţiei habsburgice,
au exploatat cu precădere nu numai acele filoane metalifere de suprafaţă sau aflate la o
adâncime relativ mică, ci mai ales unele mine în care minereul avea fie un conţinut
rentabil de cupru, fie oferea un metal de bună calitate. În aceste condiţii, îndată după
ocuparea Banatului autorităţile otomane au reluat la Sasca exploatarea filoanelor de
minereu de cupru aflate la suprafaţă. Din cercetările de teren ale lui Francesco
Griselini, rezultă că românii folosiţi la lucrul în mină au descoperit existenţa unor
galerii vechi şi mari. Mai mult, haldele de minereu de lângă copacii seculari, precum şi
cantitatea mare de zgură de aramă şi plumb aflate în munţi, reprezintă dovezi pentru
funcţionarea unor topitorii lângă Sasca în vremea ocupaţiei otomane459.
În timpul prospecţiunilor miniere din regiunea Sasca dispuse de administraţia
hasburgică, s-au descoperit, pe lângă haldele de minereu, cantităţi mari de zgură şi
unele puţuri de mină părăsite 460 dar şi o clădire care ar fi fost după părerea funcţio-
narilor minieri, un laborator de încercări şi de determinări a cantităţii de metale din
minereul de cupru şi cupru argentifer. În 1776, a fost dezgropat în ţinutul Boeştilor
„un portal ducând la două încăperi construite una deasupra celeilalte, întocmai ca
două etaje; fiecare încăpere are 4 vetre de foc de formă semicirculară, cu un
diametru de 5 picioare (1,5 m) şi o înălţime de 1 1/2 picioare (0,469 m). La fiecare
vatră se aflau la mică distanţă una de alta, două ţevi de pământ care se înălţau circa
două picioare (0,626 m) şi comunicau unele cu altele, anume în aşa fel, încât ţevile
vetrelor aflate mai jos se îmbucau în cele din încăperea de sus”461 . Totodată zgura
455 Fr. Pesty, Krassó vármegye története, vol. II, Budapesta, 1884, p. 85.
456 HKA Wien, Banater Akten, Fasz. rote 2, f. 43–49, Colecţia Microfilme Austria, rola 125,
c. 1062.
457 Fr. Griselini, op. cit., p. 250.
458 Ibidem, p. 261–262.
459 Fr. Griselini, op. cit., p. 275.
460 G. Marka, Einige Notizen..., p. 311.
461 Fr. Griselini, op. cit., p. 276.