219 / 350
218
Potrivit cercetărilor de teren şi ale aprecierilor partizane ale lui Francesco Griselini,
aceste mijloace tehnice nu ar fi fost în măsură să asigure randamentul exploatărilor
miniere din timpul stăpânirii otomane: „turcii au întreprins o mulţime de lucrări,
dar cu puţin folos, deoarece nu aveau nici priceperea şi nici experienţa modului de
exploatare”
444
.
Particularităţile straturilor geologice din Munţii Metaliferi ai Banatului,
respectiv lipsa filoanelor cu un conţinut ridicat de aur nu au constituit însă un
obstacol în obţinerea acestui metal preţios din nisipul aluvionar adus de râurile
Miniş, Nera, Timiş şi Caraş. Cercetările întreprinse în 1769 de consilierul aulic von
Koczian în ţinuturile unde se aflau spălătorii de aur şi terenuri cu nisip aurifer au
dezvăluit mecanismul prin care ploile torenţiale şi abundente, urmate de creşterea
năvalnică a râurilor dislocau grăunţele de aur din straturile aurifere. În cazul
râurilor Miniş, dar mai ales al Nerei, stratul aurifer s-a întins potrivit aprecierilor
consilierului aulic, pe o lungime mai mare de 189 m, măsurată de la malurile celui
de al doilea râu
445
. În timpul ploilor torenţiale, dislocarea nisipului aluvionar aurifer
a fost înlesnită de o structură geologică permeabilă apei de ploaie. Din profilul
geologic descris de Griselini, rezultă că acesta consta din suprapunerea a 4 straturi
alcătuite din pământ de umplutură până la adâncimea de 3 m, argilă marnoasă la o
adâncime de 3 m, un strat dur, alcătuit din amestec de nisip şi calcar. De abia cel de
al patrulea strat, adânc de peste 5,5 m şi compus din mică fărămiţată şi nisip
feruginos era stratul aurifer, aurul separându-se cu uşurinţă şi prin spălare
446
. Dar
straturi aurifere nu s-au aflat doar în Almăj, lângă albia râurilor Miniş şi Nera, de-a
lungul râului Caraş, ci şi în districtele Palanca Nouă, Mehadia şi Caransebeş. În
timp de secetă însă, când nivelul râurilor scădea mult, aurul se căuta, în funcţie de
unele semne, în pământul din apropierea pârâielor şi râurilor, până la o anume
depărtare de maluri. În locurile cunoscute, se săpau gropi până la stratul aurifer, de
unde se scotea pământul amestecat cu grăunţe de aur. În cursul cercetărilor
întreprinse în Banat, Griselini a văzut asemenea gropi şi urme ale spălătoriilor de
aur în multe ţinuturi: „la Vârciorova, Bolvaşniţa, Borlova şi Turnu în districtul
Caransebeşului, apoi pe Valea Mare de la hotarul cu Transilvania, anume de la
Ohaba Bistra până la Marga ...”
447
. Pentru separarea grăunţelor de aur de pământul
scos din gropile amintite, se proceda întocmai ca la nisipul de râu, prin spălări
repetate şi prin metoda flotaţiei, mai ales că acele gropi se umpleau îndată cu apă.
În Banat, obţinerea aurului din pământul extras din gropi sau din nisipul
aurifer adus de ape a fost îndeletnicirea practicată cu o dibăcie deosebită de către
ţigani, bărbaţi şi femei. Pe drumul său de la Oraviţa la Dognecea, Griselini a văzut
o mulţime de ţigănci care adunau grăunţele de aur din nisipul adus de apele de
culoare galben-închis ale râului Caraş
448
.
În vilayetul Timişoara aurul s-a obţinut, întocmai ca în vremea administraţiei
habsburgice, printr-o metodă veche şi simplă, adică prin spălarea treptată a
444
Fr. Griselini,
op. cit.
, p. 257.
445
Ibidem
, p. 282.
446
Ibidem
, p. 281–282.
447
Ibidem
, p. 281.
448
Ibidem
, p. 263.