218 / 350
217
morăritul, darea pe grădinile de zarzavat (
resm-i bostan
), stupăritul, darea pe porci,
resm-i dűtűn
, darea pe treierat, dijma din cereale, datul oilor, dijma din must, darea
pe pomi fructiferi,
beyt űl-mal
pentru bunurile rămase fără moştenitor. În aceste
condiţii, autoritatea centrală a încercat, prin intermediul
kadiilor
din vilayetul
Timişoara, să zădărnicească sau cel puţin să limiteze pretenţiile şi dările abuzive
impuse de timarioţi, arendaşi, de unii dregători locali (voievozi, subaşii, emini)
între anii 1568–1571. În acelaşi timp,
kadiii
au jucat un rol însemnat în desfăşu-
rarea activităţii miniere, îndeplinind nu numai funcţii de ordin juridic, ci
supraveghind şi controlând administraţia minieră. De aceea
kadiul
răspundea de
orice schimbare de statut juridic: intrarea în posesiune a concesiunii sau a unor
părţi de mină, reluarea exploatării miniere, deschiderea unui puţ de mină dar şi
acţiunea de vânzare, donare sau încheierea unui contract
441
. Acest funcţionar
otoman a avut un rol de seamă în înştiinţarea cerută de Poartă în legătură cu
existenţa unor exploatări miniere aflate sub jurisdicţia sa şi cu legislaţia în vigoare.
Controlul exercitat de
kadiu
asupra lucrărilor miniere, deopotrivă cu responsabili-
tatea sa pentru pagubele produse, reprezentau atribuţii decurgând din subordonarea
sa faţă de administraţia de stat.
În condiţiile în care minele şi exploatările miniere au fost transformate în
domenii imperiale (
hass-i humâyun
), funcţia cea mai însemnată în desfăşurarea
activităţii miniere a deţinut-o
eminul
minelor şi topitoriilor, agentul administraţiei
otomane numit de sultan. În calitatea sa de funcţionar de încredere al Porţii, el a
exercitat atribuţii dintre cele mai variate, care au avut toate menirea să asigure
exploatarea regulată a minelor. Prin urmare, acest emin a controlat, în mod firesc,
acţiunile legate de arendarea minelor şi de gestiunea bunurilor arendate, înştiinţând
totodată la Poartă eventuala nepăsare şi delăsare a
kadiului
442
. Astfel, ordinul emis
la 28 martie 1571 dovedeşte controlul exercitat de
kadiu
asupra activităţii sale, dat
fiind că se cerea curmarea abuzurilor săvârşite şi de eminii, agenţii administraţiei
otomane din vilayetul Timişoara
443
.
EXTRAGEREA METALELOR DIN ZĂCĂMINTE
ŞI NISIPUL ALUVIONAR
a. Spălarea aurului
Încă din epoca romană, reprezentanţii stăpânirilor străine în Banat s-au îngri-
jit de minerit, urmărind îndeaproape extragerea metalelor din minereurile aflate în
straturi geologice accesibile. Totodată, obţinerea metalelor preţioase ca argintul,
dar mai cu seamă aurul, s-a bucurat de un interes pe măsura însemnătăţii lor econo-
mice şi comerciale.
La rândul lor, autorităţile otomane din vilayetul Timişoara au făcut o serie de
prospecţiuni miniere şi au exploatat câteva perimetre cu mijloacele lor tehnice.
441
N. Beldiceanu,
Les actes des premiers
, p. 136.
442
Ibidem
, p. 127–128, 130, 131.
443
A. Refik,
Osmanlı devrinde
..., doc. 13, p. 9.