Istoria Banatului Otoman

217 / 350

216
Şi mai târziu, în 1720, în timpul administraţiei imperiale, corvoada de trans-
port devenise atât de grea pentru locuitorii celor 4 sate de lângă Oraviţa, încât
hotărârea înscrisă în protocolul Subdelegaţiei Neoacquistice, prezidată de baronul
Mikosch, prevedea revenirea la sistemul în vigoare în vremea ocupaţiei otomane.
Drumul greu de la Cacova şi până la Oraviţa, descris şi de Fr. Griselini 434,
îndreptăţea întru totul propunerea înaintată autorităţilor imperiale, de a pune la
îndemâna românilor din cele 4 sate 6 perechi de boi de tracţiune şi 6 căruţe având
roţi cu cercuri de fier, „aşa cum s-a obişnuit în vremea turcilor”435.
Folosirea locuitorilor din vecinătatea imediată a exploatării zăcămintelor
metalifere a avut un caracter sezonier, lucrul durând de la 21 martie (Nevruz) până la
7 noiembrie (Kasım). Întocmai ca în alte regiuni miniere din Peninsula Balcanică,
minerii din vilayetul Timişoara au lucrat 5 zile pe săptâmână, câte 6 ore pe zi436.
În calitatea lor de populaţie majoritară a vilayetului Timişoara, românii au
avut, din punct de vedere numeric, o pondere deosebită ca forţă de muncă. Din
datele de care dispunem până în prezent, rezultă că zăcămintele metalifere de
suprafaţă au fost exploatate numai de români la minele de la Sasca şi Ocna de
Fier437, în timp ce la minele de la Oraviţa şi Bocşa ar fi lucrat, alături de români şi
ţigani rudari. Menţionarea acestora din urmă ca forţă de muncă folosită în
exploatarea minelor amintite se află în referatul comisarului principal, Alexander
Kallanek, care a consemnat o simplă relatare despre retragerea simultană a autorită-
ţilor otomane şi a ţiganilor rudari în momentul ocupării Banatului de către trupele
imperiale438. De altminteri ţiganii rudari nu numai că au luat parte la exploatarea
minieră propriu-zisă, ci, din rândul lor, autorităţile otomane au numit un şef de
echipă şi chiar un şef de mină.
Sarcinile fiscale la care a fost supusă populaţia folosită în exploatările miniere
din vilayetul Timişoara nu s-au deosebit, în general, de cele în vigoare în Peninsula
Balcanică, pentru că otomanii au introdus un regim fiscal unitar îndată după
ocuparea regiunilor miniere. Totodată, neregulile şi abuzurile din timpul domniei
sultanilor Mehmed al II-lea şi Bayazid al II-lea 439 au dus la aplicarea statului fiscal
privilegiat şi stabil, caracteristic categoriei numite mu’af ve műssellem reāyā.
Locuitorii satelor aşezate în apropierea minelor au fost scutiţi de plata
kharadjului sau a ispendjeului, precum şi de următoarele impozite: imdad-i menzil,
hazariye, seferiye, öşűr, avariz-i divaniyye şi tekâlif-i örfiyye440. În schimb, ei îi
plăteau amilului sau mubaşirului (arendaşului exploatării miniere) o serie de dări:
434 Fr. Griselini, Încercare de istorie politică..., p. 257: „De la satul din urmă (Cacova – n.n.)
drumul trece pe la Petrovăţ, peste nişte înălţimi scunde de ardezie, intrând pe o vale al cărui sol este
acoperit cu bolovani de calcar şi în a cărei fundătură, aproape de poalele munţilor cu minereuri, se
află un sat întins în lungime şi locuit mai ales de români, după care urmează oraşul Oraviţa însuşi”.
435 HKA Wien, Banater Akten, Fasz. rote 2, f. 43–49, Colecţia Microfilme Austria, rola 125,
c. 1062.
436 S. Rizaj, Rudarstvo Kosova, p. 330.
437 Fr. Griselini, op. cit., p. 275; G. Marka, Einige Notizen, p. 320.
438 HKA Wien, Banater Akten, Fasz. rote 1, f. 398–412, Colecţia Microfilme Austria, rola 125,
c. 240: „die ziegeiner so zu Türcken zeiten in diesen Gruben (Oraviţa) gearbeithet, wären mit dem
Feind ausgezogen, der Principal aber von einer Bomben zerschlagen worden”.
439 N. Beldiceanu, op. cit., p. 119.
440 Ibidem, p. 124; S. Rizaj, op. cit. , p. 330.