216 / 350
215
PROSPECŢIUNI MINIERE – FOLOSIREA FORŢEI DE MUNCĂ
Nu se cunosc încă amănunte despre dreptul de prospecţiune liberă nici pentru
vilayetul Timişoara şi nici pentru întreaga Peninsulă Balcanică. Prospecţiunea
putea fi întreprinsă fără autorizaţia prealabilă a deţinătorului pământurilor în cauză,
din iniţiativă proprie sau la cererea autorităţilor otomane. Se ştie că, la acţiunea de
prospectare a oricărui zăcământ de minereu sau a oricărei mine din Imperiul
Otoman participau, alături de trimisul împărătesc (
mubaşir
),
sandjakbegul
şi
kadiul
ţinutului respectiv. În urma prospecţiunii, o anumită cantitate de minereu (5–10
ocale)
429
era trimisă ca monstră pentru analiză la monetăriile (
darbhane
) din
centrele învecinate sau de la Istanbul. Faptul că mai lipsesc încă date concrete
pentru acest aspect al prospecţiunilor miniere întreprinse în vilayetul Timişoara nu
exclude însă folosirea acestei proceduri de stabilire a rentabilităţii şi de deschidere
a exploatărilor miniere la fel ca în Peninsula Balcanică sau în Anatolia. Analiza
metalografică efectuată la monetăria imperială, urmată de stabilirea valorii şi renta-
bilităţii minei în cauză, constituia temeiul economic în virtutea căruia se emitea
ordinul de deschidere a exploatării propriu-zise. Procedura de repunere în exploa-
tare a unui puţ de mină abandonat era cu mult mai simplă, cel doritor să reia lucrul
având nevoie doar de o hotărâre judecătorească (
hüccet
) eliberată de
kadiu
430
.
Deschiderea exploatării miniere era însoţită de un ordin trimis organelor de
drept pentru a recruta forţa de muncă necesară valorificării zăcămintelor respective
din vilayetul Timişoara şi pentru a o scuti totodată de diferite obligaţii şi impozite.
După părerea lui S. Rizaj
431
, ţăranii desemnaţi de autorităţile otomane ca viitori
mineri (
madenci
) aparţineau bunurilor imperiale (
hass
).
Aceeaşi constatare se impune şi în cazul forţei de muncă folosită în minele
din vilayetul Timişoara, excepţie făcând însă exploatarea şi prelucrarea silitrei. Din
ordinul adresat la 28 martie 1571 (978 H. zil-ka’ de 2)
kadiilor
din acest vilayet,
rezultă că forţa de muncă folosită în exploatările de silitră a provenit din satele care
aparţineau tuturor formelor de proprietate asupra pământului:
timar, hass, vakıf,
mülk
(proprietate deplină asupra pământului)
432
.
Ţăranii folosiţi la prelucrarea şi valorificarea zăcămintelor de silitră aveau
obligaţia de a aduna pământul de silitră, de a procura şi căra lemnul necesar
producerii şi prelucrării silitrei, dar şi de a întreţine cazanele de fiert silitră.
Procurarea şi transportul lemnelor a reprezentat pentru ţăranii folosiţi la
exploatările miniere una dintre corvezile cele mai grele, deşi fiscul imperial plătea
câte 12,5
akçe
pentru fiecare căruţă de lemne, aşa cum se precizează în ordinul dat
la 14 octombrie 1568 (976 H. rebi II 4)
433
.
429
S. Rizaj,
Rudarstva Kosova i susednih krajeva
..., p. 34–35; A. Afetinan,
Aperçu genéral sur
l’histoire économique de l’empire turc-ottoman
, ed. a 2-a, Ankara, 1976, p. 41.
430
Ibidem
, N. Beldiceanu,
op. cit.
, p. 136.
431
S. Rizaj,
op. cit
., p. 35.
432
A. Refik,
op. cit.
, p. 8.
433
MÜD
, nr. 7, doc. nr. 2271,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 15, c. 671.