Istoria Banatului Otoman

212 / 350

211
mine s-a datorat, după părerea lui Griselini însăşi „structurii straturilor geologice şi
amplasării filoanelor metalifere, care nu au putut asigura pretutindeni un randament
corespunzător nici în condiţiile folosirii metodelor de exploatare la un nivel tehnic
european. Este vorba de un fenomen general, care s-a manifestat şi la exploatările
de aramă din Munţii Coşovăţului403. De aceea prezentarea exploatărilor miniere de
la Oraviţa, Dognecea, Moldova Nouă (Boşneac) şi Sasca, datând din vremea
stăpânirii otomane404 , nu constituie o dovadă singulară. Dimpotrivă, ea se înscrie în
rândul informaţiilor referitoare la deschiderea şi părăsirea unor mine, consemnate
în raportul comisarului principal cameral, Alexander Kallanek (21 februarie
1718)405 , în relatarea lui Franz Samuel von Rebentisch (19 decembrie 1719)406, ca şi
în protocolul Subdelegaţiei Neoaquistice, încheiat la 25 iunie 1720 sub preşedenţia
baronului Mikosch407. Toate aceste ştiri pot dovedi un asemenea fenomen doar în
măsura în care extracţia propriu-zisă de minereu ar fi ajuns la secătuirea filoanelor
şi ar fi fost oprită apoi din cauza apariţiei straturilor de steril. Aceeaşi constatare
decurge şi din datele deosebit de însemnate despre extragerea şi prelucrarea
zăcămintelor de fier şi zinc, pe care inginerul minier G. Marka408 de la Ocna de Fier
le-a inclus în însemnările sale datând din a doua jumătate a veacului al XIX-lea.
Se mai cuvine subliniat faptul, că existenţa mineritului şi metalurgiei ca
formă distinctă de activitate economică desfăşurată de autorităţile otomane din
vilayetul Timişoara este menţionată într-o serie de rapoarte şi acte întocmite de
funcţionarii „Sfântului Imperiu Romano-German” din Banat şi de cei ai Camerei
Aulice de la Viena. De altminteri Referatul Camerei Aulice (Hofkammer) din
30 decembrie 1716409 vădeşte mai întâi preocuparea deosebită manifestată de
conducerea monarhiei habsburgice pentru reluarea mineritului în Banat. Împreună
cu datele concrete înregistrate de reprezentanţii administraţiei imperiale, referatul
amintit contribuie la stabilirea diversităţii, profilului şi ponderii sale în cadrul
sistemului economic impus de otomani după 1552.
Încă din epoca de sfârşit a comunei primitive, valorificarea bogăţiilor prin
minerit şi metalurgie a contribuit la dezvoltarea comunităţilor umane şi la progresul
tehnic propriu-zis. De aceea nu este întâmplător nici faptul că tocmai în epoca
luminilor, locul şi rolul mineritului a fost stabilit în mod concis şi cuprinzător de
Francesco Griselini. Experienţa dobândită în timpul vizitelor sale la minele şi
topitoriile existente în Banat la mijlocul veacului al XVIII-lea a fost sintetizată în
403 Fr. Griselini, op. cit., p. 259.
404 Ibidem, p. 259–260, 264–266, 269, 273, 276–278.
405 Vezi, Hofkammer Archiv Wien, Banater Akten (se va cita în continuare: HKA Wien,
Banater Akten), Fasz. rote 1, f. 398–418, în microfilm la Arhivele Naţionale Istorice Centrale,
Bucureşti, Colecţia Microfilme Austria, rola 125, c. 240.
406 HKA Wien, Banater Akten, Fasz. rote 2, f. 29–32, Colecţia Microfilme Austria, rola 125,
c. 1096.
407 HKA Wien, Banater Akten, Fasz. rote 2, f. 43–49, Colecţia Microfilme Austria, rola cit.,
c. 1062.
408 G. Marka, Einige Notizen über das Banater Gebirge în „Jahrbuch der k.k. Geologischen
Reichsanstalt”, vol. XX, 1869, p. 309–321.
409 Costin Feneşan, Mineritul şi metalurgia în Banat în secolul al XVIII-lea. Teză de doctorat,
Cluj-Napoca, 1976, p. 32.