211 / 350
210
capabile să acopere necesităţile de moment şi de perspectivă ale unui stat prin
excelenţă războinic. Privită din această perspectivă, extragerea minereului de fier, a
plumbului sau a sulfului a avut o însemnătate mult mai mare decât cea a aramei,
deoarece asigura materia primă necesară fabricării armelor de foc şi a muniţiilor
pentru armata otomană. Odată cu generalizarea folosirii armelor de foc, constituirea
unei trupe mai mobile de artilerişti în vremea domniei sultanului Bayezid al II-lea,
precum şi existenţa unor trupe specializate (
gebedjii, topdjii, toparabadjii, kumarabadjii,
lagımdjii
)
398
, necesităţile militare şi-au subordonat tot mai mult mineritul
399
,
transformând fabricarea muniţiilor şi a prafului de puşcă (
barut-i tufenk
) într-o
afacere de stat de maximă importanţă.
Prezentarea unor aspecte ale mineritului şi metalurgiei din secolele XVI–XVII
se întemeiază pe îmbinarea informaţiilor sporadice şi lacunare ale izvoarelor
otomane cunoscute până în prezent cu datele concrete şi temeinice din diferite
rapoarte ale administraţiei habsburgice şi din lucrarea lui Francesco Griselini
intitulată
Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei
. În pofida
unor aprecieri negative cu privire la nivelul şi amploarea înregistrate de minerit şi
metalurgie în epoca otomană, lucrarea cu caracter geografic
400
şi geologic pronunţat
a enciclopedistului italian reprezintă un izvor însemnat pentru cunoaşterea nemijlo-
cită şi deplină a cadrului natural şi a unor exploatări miniere din vilayetul Timişoara.
Precizia deosebită a descrierii straturilor geologice, respectiv a amplasării filoanelor
metalifere în munţii din jurul localităţii Oraviţa, adică în munţii Vadarnei, Ciclovei,
Timişului, Coşovăţului şi Tâlvei Cornului, dezvăluie caracterul insistent şi repetat
al acţiunilor de prospectare minieră. Tocmai amplasarea filoanelor metalifere justifică
şi renunţarea, după un timp relativ scurt, la exploatările deschise: „Stratul inferior
al acestor munţi se compune dintr-un amestec de argilă, turmalină neagră şi mică,
în care se găsesc grăunţe de feldşpat. Deasupra acestui soi de rocă se află un şist
argilos amestecat cu mică, după care urmează calcarul. Filoanele metalifere, bogate
mai ales în aramă, se găsesc de obicei între cele două straturi de rocă amintite la
urmă”
401
.
Deschiderea şi apoi părăsirea unor mine, semnalată de Griselini în temeiul
informaţiilor preluate din scrierile cunoscutului mineralog Ignaz von Born
402
, care
cercetase în 1770 centrele miniere şi metalurgice din Banat, reprezintă un fenomen
caracteristic deopotrivă ocupaţiei otomane. Perioada scurtă de funcţionare a unor
398
I.H. Uzunçarşılı,
Osmanlı Devleti teşkilatından kapukulu ocakları
(Corpurile robilor Porţii
în organizarea statului otoman), vol. II,
Cebeci, Topçu, Toparabadjii, Humbaracı
(Armurieri, tunari,
cărăuşii tunurilor, grenadieri), Ankara, 1944.
399
Vezi articolul
Barud în
Imperiul Otoman
de V.J. Parry în
Encyclopédie de l’Islam
, Leyda,
Paris, 1958, p. 1092–1098.
400
A.A. Michielo,
I lavori geografici di Fr. co Griselini
, în „Revista di Venezia”, Veneţia,
anul 13 (1934), p. 45–50 şi
Prefaţa
la Fr. Griselini,
Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului
Timişoarei
, ed. Costin Feneşan, Timişoara, 2006, p. 6.
401
Ibidem
, p. 257.
402
Lucrarea lui Ignaz von Born,
Briefe über mineralogische Gegenstände auf seiner Reise
durch das Temeswarer Banat, Siebenbürgen, Ober-und Nieder-Hungarn
, Leipzig, 1774, constituie un
izvor însemnat pentru cunoaşterea realităţilor din Banat folosit, după părerea lui Costin Feneşan, de
Griselini.