210 / 350
209
aurifer, confundată cu exploatarea propriu-zisă a zăcământului de aur. Din însem-
nările lui Bartınlı Ibrahim Hamdi rezultă că, în vremea stăpânirii otomane, în
regiunea Caraşova se exploatau mine de aramă şi plumb şi că în vilayetul
Timişoara existau în acelaşi timp mine de aur, argint şi silitră (
rık
): „În celelalte
nahiye
au existat mine de aur, argint şi silitră”
394
.
Cercetările întreprinse până în prezent în domeniul turcologiei
395
dovedesc, în
primul rând, statutul de ramură distinctă dobândit de minerit şi metalurgie în cadrul
sistemului economic din Imperiul Otoman. Acestea au reprezentat, în al doilea
rând, până la sfârşitul veacului al XVII-lea
396
, o sursă însemnată de venit a fiscului
otoman. Astfel însemnătatea lor economică deosebită a determinat constituirea
administraţiei miniere centralizate (
ma’den kalemi
) şi a întreţinut mai ales atenţia
deosebită a autorităţilor otomane în frunte cu sultanul însuşi faţă de exploatarea
zăcămintelor de minereu. Este un fapt deja cunoscut, că funcţionarii acestui aparat
distinct care i-a reunit pe
kadii, mufetişi, naziri, yasakcii, emini
, „oameni destoinici
şi de încredere” (
yarar ve mu’temed ademler
), au răspuns în mod nemijlocit de
întreaga exploatare minieră din Imperiul Otoman. Printre atribuţiile lor ample s-au
numărat atât asigurarea procesului de exploatare continuă a zăcămintelor existente
cât şi preluarea minelor din teritoriile cucerite de otomani, întreprinderea de
prospecţiuni miniere în aceste teritorii, precum şi deschiderea de mine noi.
Mecanismul de funcţionare riguroasă a administraţiei centralizate a minelor a
dispus de o cancelarie proprie atât pentru mine (
ma’den kalemi
), pentru arendarea
lor (
başmukata’a kalemi
), cât şi pentru monetării şi pentru ateliere de fabricat
pulbere (
baruthane amaneti kalemi
)
397
. Funcţionarea riguroasă a administraţiei nu a
exclus însă intervenţia marilor demnitari otomani (membrii divanului imperial,
beglerbegi
şi
sandjakbegi
) într-o serie de probleme legate de minerit.
În cursul expansiunii în Asia şi în Europa din secolele XV–XVII, s-a
accentuat subordonarea sistemului economic din Imperiul Otoman necesităţilor
sale militare. S-a ajuns astfel la dezvoltarea acelor ramuri ale extracţiei miniere,
394
Ibidem.
395
F. Spaho,
Turski rudarski zakoni
, în „Glasnik zemaljskog muzeja u Bosni i Hercegovini”,
vol. XXV, nr. 1, Sarajevo, 1913, p. 133–149 şi nr. 2, p. 151–194; A. Refik,
Osmanlı devrinde Türkiye
madenleri
(967–1200 H / 1559–1786) (Minele Turciei în epoca otomană), Istanbul, 1931; N. Cağatay,
Osmanlı Imparatorluğunda maden-i hukuk ve iktisadiyatı hakkında vesikalar
(Documente privitoare
la dreptul minier şi la relaţiile economice din Imperiul Otoman) în „Tarih Vesikaları”, vol. II, nr. 10,
1942, p. 275–283, vol. III, nr. 12, 1943, p. 415–423; R. Anhegger,
Beiträge zur Geschichte des
Bergbaues im Osmanischen Reich: Europäische Türkei
, vol. I:
Osmanlı Imparatorluğunda madenler ve
madencilik – Rumeli
, vol. 1, Europa Verlag, Istanbul – Zürich – New York, 1943–1945; D. Radojičić,
Zapisi o starim našim rudarima
, în
„
Zbornik za filologiju i lingvisticku”, vol. IV–V, Novi Sad, 1961–1962,
p. 279–281; N. Beldiceanu,
Les actes des premiers sultans conservés dans les manuscrits turcs de la
Bibliothèque Nationale à Paris
, vol. II,
Règlements miniers 1390–1512
, Paris – La Haye, 1964; idem,
Actes de Süleyman le Legislateur concernant les mines de Srebrenica et Sase
, în „Südost Forschungen”,
1967, p. 1–21; D. Petrović, D. Bojanić-Lukać,
Dobjanje šalitre u Makedoniji od polovine XVI do
polovine XIX veka
, în „Vesnik”, 10, Vojnj muzeja JNA Beograd, 1964, p. 23–59; S. Rizaj,
Rudarstvo
Kosova i susednik Krajeva od XV do XVII veka
, Priştina, 1968; Cr. Feneşan,
Extracţia minieră în
Banat în secolele XVI-XVII
, în „Revista de Istorie”, tom. 40, 1987, nr. 9, p. 885–897, nr. 10, p. 983–995.
396
S. Rizaj,
op. cit.
, p. 329.
397
Ibidem
, p. 338.