Istoria Banatului Otoman

206 / 350

205
În vederea îngrădirii speculei, autorităţile otomane au luat şi alte măsuri de
instituire a controlului asupra comerţului particular cu peşte. De aceea, din 1520
vânzarea produselor pescuitului de către pescari s-a desfăşurat sub îndrumarea
kadiului şi eminului portuar numai în porturile dunărene368 . Întreaga cantitate de
peşte destinată vânzării se consemna în registrul kadiului (sidjdjil ), iar desfacerea
se desfăşura sub stricta supraveghere a eminului369.
Cărţile de lege (kanunname) şi regulamentele (kanun ) redactate în veacul
al XVI-lea pentru unele porturi dunărene vădesc tendinţa crescândă a fiscului
otoman de a confisca în folos propriu taxele şi impozitele percepute în pieţe şi
porturi. De altfel există o desluşire cât se poate de limpede în această privinţă, care
încheie legea referitoare la destinaţia taxei mageriye, percepută în portul Vidin:
„... se încasează pentru vistieria statului tot ce este stabilit <de regulamente> ca
<fiind> venitul domeniului împărătesc (has). Sandjakbegii nu au nici un drept la
aceste taxe, care revin în întregime vistieriei”370. Este vorba, aşadar, de schimbarea
de beneficiar al veniturilor dobândite din încasarea taxei mageriye, sandjakbegul
pierzându-le în folosul statului otoman.
Totodată, nu a existat un criteriu unitar în stabilirea cuantumului şi modului
său de percepere, taxa încasându-se în funcţie de felul navei şi al încărcăturii sale.
Legea privind taxa mageriye din codul de legi pentru sandjakul Vidin din 1542 a
fixat încasarea de 1 akçe pentru ambarcaţiunea cu peşte mărunt, ca şi pentru
1 sturion de dimensiuni mari. Peştele adus din aval de Vidin era taxat cu câte
12 akçe şi 8 akçe de la încărcătura transportată cu şalupa371. În condiţiile devalori-
zării accentuate a monedei otomane, a akçelei, din a doua jumătate a veacului
al XVI-lea, cuantumul taxei mageriye stabilit în 1542 nu s-a modificat.
S-a perceput tot 1 akçe pentru 1 sturion mare prins de pescari, pentru
2 somoni, pentru 2 vase nasad şi 4 nave încărcate cu peşte şi pentru 1 sturion mare
adus spre vânzare la Kladovo372. Prin urmare, regulamentele întocmite în 1586
pentru schelele Kladovo (Feth-i Islam) şi Orşova atestă stabilitatea cuantumului la
1 akçe pentru fiecare morun, pentru 2 nisetri, pentru 2 ştiuci (yayın) şi un peşte
frumos pentru un vas încărcat cu peşte mărunt373. De asemenea, aceleaşi regula-
mente menţionează modul mixt de percepere, în bani şi în natură, a taxei taxei
mageriye.
În ceea ce priveşte însă venitul anual obţinut din încasarea taxei amintite,
înregistrat în condica rezumativă de recensământ (idjmal defteri ) din anii 1571–1572,
el a ajuns la un cunantum de 3.112 akçe la Vidin şi la 2.654 akçe la Kladovo374.
Peştele nu a fost însă singura marfă descărcată în schelele dunărene de la care s-a
perceput mageriye. Dimpotrivă, izvoarele otomane cunoscute până în prezent
dovedesc aplicarea acestei taxe la specificul comercial al schelei respective. Aceasta
368 B.A. Cvetkova, Vie économique..., p. 308.
369 Ibidem.
370 B.A. Cvetkova, Actes concernant la vie..., p. 366.
371 Ibidem, p. 350.
372 Ibidem, p. 366.
373 M. Berindei, M. Kalus-Martin, G. Veinstein, op. cit., doc. nr. III, p. 53.
374 Ibidem, p. 40.