205 / 350
204
Legiuitorul a stabilit, în primul rând, obligaţia pescarilor de pe cele două
maluri ale Dunării de a prinde peşte în ţinutul Vidinului, în folosul suveranului,
timp de 4 zile şi 4 nopţi. În al doilea rând, au fost stabilite, până în cele mai mici
amănunte, etapele pescuitului în Dunăre, de la pregătirea propriu-zisă a campaniei
şi până la căile de valorificare a întregii cantităţi de peşte prins. De pregătirea
campaniei de pescuit obligatoriu au răspuns, mai întâi,
vozarul
362
şi mai apoi
eminul
(intendentul) portuar
363
, însărcinat cu anunţarea pescarilor cu o săptămână
înaintea acţiunii propriu-zise şi cu convocarea lor după un registru întocmit anume.
Pregătirea acestei campanii nu s-a limitat la echiparea unui vas de tip
ladia
şi a
două nave
nasad
364
de către căpetenia martolosilor din oraşul Vidin şi de
intendentul său (
kethüda
). În acelaşi scop s-au rechiziţionat 1–3 vase de tip
ladia
din satele riverane Dunării, care îi însoţeau pe pescarii supuşi nemusulmani înscrişi
într-o listă aparte la prezentarea lor în portul Vidin de către emin.
Campania de pescuit obligatoriu cu năvodul se desfăşura în 6 locuri diferite,
unde eminul aşezase câte un pescar dintre cei înscrişi în registrul său. Acest pescar
trebuia să prindă peşte de primă calitate în timpul celor 4 zile şi 4 nopţi, fiind
răsplătit cu făină şi vin în valoare de 20 akçe. Pentru peştele de calitate medie se
plăteau 12 akçe, iar pentru peştele mic doar între 7 şi 8 akçe
365
.
Monopolul statului otoman asupra pescuitului din regiunea Vidin le-a impus
supuşilor nemusulmani obligaţia de a preda în portul Vidin toată cantitatea de peşte
prins în timpul celor 4 zile şi nopţi. Numai după îndeplinirea slujbei, ei puteau
pescui în folos propriu. Pentru apărarea aceluiaşi monopol, legiuitorul a stabilit
măsuri drastice împotriva pescuitului ilegal: confiscarea bărcilor şi a peştelui prins
de pescarii, care nu pescuiau pentru statul otoman şi nu erau înscrişi în registrul
portuar. Şi prevederile cu privire la valorificarea peştelui sunt definitorii pentru
monopolul statului otoman. Potrivit legii referitoare la pescuitul sultanului din
portul Vidin, tot peştele prins de pescarii acestui oraş şi de supuşii nemusulmani de
pe malurile Dunării „a fost distribuit pe specii şi vândut ca peştele statului
otoman”
366
. Având în vedere posibilitatea alterării sale imediate, măsurile legale
impuneau vânzarea grabnică a peştelui de către autorităţi prin mijlocirea negus-
torilor specializaţi, tranzacţie prin care fiscul dobândea venituri însemnate. În cazul
în care produsele pescuitului nu-şi aflau cumpărători, ele se vindeau negustorilor de
peşte la preţul anterior campaniei de pescuit şi cu obligaţia de a le găsi
cumpărători. S-au apărat astfel interesele negustorilor din Vidin şi ale locuitorilor
regiunii, dat fiind că eminul veghea la vânzarea peştelui ca aliment în piaţa
oraşului
367
, împiedicându-i pe speculanţi de a-l achiziţiona spre a-l revinde.
362
Funcţionar al administraţiei portuare care, a deţinut monopolul trecerii bunurilor şi persoa-
nelor de pe un mal pe celălalt al Dunării, încasând taxa numită
vozarlık
, vezi N. Beldiceanu,
Le vozarlık: une institution ponto-danubienne
, în „Südost-Forschungen”, XXXII, 1973, p. 80–81.
363
B.A. Cvetkova,
op. cit.
, p. 366.
364
L. Fekete,
Die Siyakat-Schrift in der türkischen Finanzverwaltung
, vol. I, Budapesta, 1955,
p. 64. Termenul derivă din cuvântul maghiar
naszád
, însemnând vas de război mic, folosit însă la
transporturile diferitelor încărcături potrivit regulamentelor otomane.
365
B.A. Cvetkova,
op. cit.
, p. 367.
366
Ibidem.
367
Ibidem
.