Istoria Banatului Otoman

201 / 350

200
menţionate în condicile otomane din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. În
1579, în nahiya Pančevo a fost înregistrat satul Zar-i Vırşa nam-i diğer (cu alt
nume) Deliblatına335 împreună cu prediul său Vırça Deli-Blatına, localitatea Deliblata
de azi. Primul toponim indică o caracteristică a uneltei de pescuit, adică vârşă cu
un gât îngust (vârşa cea îngustă). De asemeni denumirea oraşului Vârşeţ, menţionat
în acelaşi recensământ sub forma Şemlit, cu alt nume Vârşeţ, derivă mai degrabă
de la această unealtă de pescuit, dacă avem în vedere situarea geografică a
localităţii amintite în apropierea mlaştinii cu acelaşi nume.
Echivalenţa stabilită de scribul otoman între cele două denumiri, Şemlit şi
Vârşeţ, pledează în chip grăitor mai degrabă pentru formarea ultimului toponim de
la unealta folosită la practicarea pescuitului pe scară largă decât la amplasarea
localităţii sub deal (pod vrh).
În aval de Porţile de Fier, mai ales între Tekija şi Radujevac, locuitorii de pe
malul drept al Dunării au folosit până în veacul trecut morunski strukovi, undiţe
stabile de pescuit sturioni, care au fost aduse, potrivit tradiţiei, de otomani şi s-au
numit takım sau cengele336. Undiţele erau alcătuite dintr-o frânghie pe care,
împreună cu o plută se aşezau mai multe cârlige rezistente. Odată cu fixarea
frânghiei pe albia râului, cu pietre, pluta ridica în apă cârligele de undiţă, în fiecare
dintre acestea prinzându-se cel puţin câte un peşte, pe care pescarii îl luau cu
uşurinţă. În vremea stăpânirii otomane, pescarii au folosit şi alte unelte de pescuit
preluate de la cuceritori: două mreje turceşti (saçma mare şi saçma mică), precum
şi năvodul djelberia (gelberiya), provenind de la expresia „vino aici”337.
Până la Primul Război Mondial, garda a fost o metodă de pescuit cu gard cu
leasă, aşezat de-a curmezişul Dunării. S-au folosit garduri mari, construite din
ţăruşi înfipţi în albia fluviului, aşezaţi în vâltori, la cataracte, între ţăruşi aflându-se
pereţi de scânduri. La mijlocul lor, gardurile erau prevăzute cu o deschidere, care
se astupa cu leasă, o împletitură din nuiele de răchită, de forma unei opinci uriaşe,
cu vârful întors338, sau cu un năvod în formă de pâlnie, cu o lungime de până la
100 metri, la capătul părţii sale mai înguste aflându-se o plasă conică 339. În aceste
instalaţii de pescuit, smulse primăvara de apele umflate ale Dunării şi refăcute în
fiecare an, s-au prins sturioni şi alţi peşti mari, pescarii din luntre stârnindu-i cu
zgomote asurzitoare340.
De asemenea, de la această metodă de pescuit a derivat toponimul Garda,
numele localităţii din comuna Şviniţa, situată lângă vărsarea pârâului Staricea în
Dunăre, în aval de cataracta Tahtalia Mare şi la un kilometru în amonte de
cataracta Tahtalia Mică341.
335 T. Halasi-Kun, Keve Conty and the Ottoman Pançova..., p. 113.
336 O. Zirojević, op. cit., p. 17.
337 Ibidem.
338 Gr. Antipa, op. cit., p. 101–102.
339 Ibidem, p. 137, C.C. Giurescu, op. cit., p. 101–102.
340 Ibidem.
341 I. Sălceanu, N. Ciurici, op. cit., harta Comunei Şviniţa.