Istoria Banatului Otoman

200 / 350

199
În cea de a doua zonă bogată în peşte de lângă oraşul şi schela Novi Bečej s-au
aflat 9 locuri de pescuit enumerate în lista de venituri deopotrivă cu încă alte trei,
unul situat în apropiere de Bečej, celelalte fiind amplasate la nord-vest de
Becicherecul Mare (Zrenjamin). Potrivit datelor înscrise în registrele de recensământ,
în 1567 cele nouă locuri de pescuit au adus un venit global de 13.600 akçe, care a
sporit în 1579 la suma de 14.000 akçe326. Dintre toate iazurile bogate în peşte, cel
de la Solmos, numit şi locul de pescuit din Bečej, a contribuit cel mai mult, cu
2.000 akçe (1567) şi apoi cu 2.200 akçe (1579), la veniturile menţionate anterior.
Acestora li s-au adăugat şi sumele înregistrate pentru satul Babató de 925 akçe
(1567) şi 1.300 akçe (1579)327, ca şi pentru satul Taraš: 400 akçe (1567) şi 500 akçe
(1579), cumulate cu venitul datorat de locul de pescuit de la Capul Borgyas: 300 akçe
în 1567 şi 2.120 akçe în 1579328. În schimb locurile de pescuit aflate în jurul
Becicherecului Mare s-au caracterizat prin deosebiri semnificative în privinţa
venitului lor. Unele dintre acestea au fost modeste, ca de pildă cel de 100 akçe
(1567) şi de 150 akçe (1579) datorat vistieriei imperiale de satul Harkan, de pe
malul drept al Begăi, în timp ce locurile de pescuit Kulpin, Bala Blata, Barnad şi
Capul Szabadfok, aparţinându-i oraşului Becicherecul Mare, vakıf al marelui vizir
Sokollu Mehmed paşa, au adus un venit mare şi constant de 3.500 akçe atât în 1567
cât şi în 1599329.
Pe această realitate s-a întemeiat legiuitorul otoman atunci când a stabilit
cuantumul taxei din peşte prin regulamentul vămii oraşului Bečej: „Să se perceapă
jumătate din peştele prins în bălţi (iazuri) şi în locurile de pescuit bogate în
peşte”330.
Pescuitul s-a practicat şi în iazuri de formă dreptunghiulară, amenajate pe
malul fluviilor, locurilor şi în vâltori în care, în funcţie de anumite nevoi, peştii se
prindeau cu vârşa (vrška, vršica, vršnik), un coş lunguieţ, împletit din nuiele de
răchită, uşor gâtuit sub gura sa largă331. Numită în Muntenia coşul orb, vârşa s-a
folosit mult la pescuitul în râurile cu curent mare. Regulamentele otomane s-au
referit la această metodă de pescuit sturioni, când au stăruit asupra Câştigului de la
peştele prins cu vârşa332, care era adus la Kladovo (Feth-i Islam). Cu vârşa se
prindeau peşti mari: moruni, nisetri şi păstrugi fiind o metodă eficientă de pescuit
sturioni şi în epoca postotomană, până la construirea complexului hidroenergetic de
la Porţile de Fier. Până în 1969, nu numai în canalul Šip, ci mai ales la Greben,
situat la un kilometru în amonte de cataracta Tachtalia Mică, şirul de vârşe a
adunat cantităţi mari de peşte333. Mai trebuie subliniat că de la denumirea acestei
metode de pescuit, care se mai foloseşte şi astăzi în Serbia334, s-au format toponime
326 Ibidem, p. 158.
327 Ibidem, p. 161.
328 Ibidem, p. 162.
329 Ibidem, p. 250.
330 Ibidem, p. 159.
331 Gr. Antipa, Pescăria şi pescuitul..., p. 134–135.
332 O. Zirojević, op. cit., p. 17.
333 I. Sălceanu, N. Ciurici, op. cit., p. 63.
334 O. Zirojević, op. cit., p. 17.