Istoria Banatului Otoman

196 / 350

195
zgârciturile, care ar fi fost chiar mai gustoase decât carnea propriu-zisă288. Nu în
mod întâmplător, legiuitorul a prevăzut în regulamentul stabilit în veacul al XVI-lea
pentru piaţa acoperită (kapalı carşı) a oraşului Vidin obligaţia de a se fabrica cleiul
de morun (ichtiocol) şi cel de peşte „din orice peşte proaspăt pescuit în Dunăre” 289.
LOCURI ŞI UNELTE DE PESCUIT
Izvoarele otomane precum şi călătorii străini au menţionat locurile de pescuit
aflate pe malurile Dunării şi în vecinătatea sa apropiată.
Totodată, recensământul înfăptuit în 1579 în vilayetul Timişoara dovedeşte că
toponimia reţinuse pentru memoria colectivă nu numai unele locuri de pescuit
sturioni ci şi metodele de prindere a lor. Este cazul unor localităţi din nahiyelele
Cenad, Pančevo, Vârşeţ şi Moldova, al căror nume indică următoarele metode de
pescuit: talianul, vârşa şi garda (greda). De pildă, pescuitul cu ajutorul talianului a
intrat, păstrându-se până în prezent, în toponimia Banatului de nord, ca dovadă
numele localităţii Taljan(ov) Majur, situată la nord de Novo Kneževac şi la sud-vest
de drumul spre Banatsko Arandjelovo (Oroslanoş din sandjakul Cenad)290.
Cuvântul talian cu variantele sale telyan sau daliyan derivă din termenul grec
άλιανέίον291 şi desemnează instalaţia de pescuit de pe Tisa şi Dunăre. Aceasta este
de fapt o capcană imensă, alcătuită din plase foarte mari, în care peştele odată intrat
se rătăceşte şi nu mai iese dintr-un labirint. Talianul era construit din corpul
propriu-zis şi o aripă, de fapt o plasă lungă de sute de metri şi lată de la 8–12 metri,
susţinută de un cablu şi prinsă pe o serie de stâlpi înalţi, fixaţi cu greutăţi mari pe
fundul apei. Corpul talianului, reprezentat de o plasă foarte mare, avea marginile
prinse de un cablu susţinut de stâlpi, mijlocul său acoperind fundul spaţiului
delimitat de stâlpi a căror lungime se stabilea în funcţie de adâncimea Dunării, cu
scopul ca ei să se înalţe cel puţin cu 2,5 metri deasupra apei292. După mărturia lui
Evliya Celebi, stâlpii erau înfipţi în apa Dunării „începând de la cele două maluri
spre mijloc şi lasă loc doar pentru trecerea unui singur peşte... Apoi [se] împletesc
între aceşti stâlpi nuiele, începând din fundul apei până sus; împletiturile se văd
deasupra apei. Apoi [se] lasă o gaură, pe care o închid cu o uşă făcută tot din
împletituri. Pentru trecerea corăbiilor care vin din sus şi din jos, deschid această
portiţă şi apoi o închid la loc”293.
Întocmai ca talianele de la Chilia şi Silistra, instalaţiile de pescuit din
vilayetul Timişoara i-au aparţinut fiscului imperial (miri), care le arenda.
288 Ibidem, vol. VI, p. 285.
289 B.A. Cvetkova, Actes concernant la vie économique de villes et ports balkaniques, în
„Revue des Études Islamiques”, XL, 2, 1972, p. 368.
290 M. Marković, Geografsko-istorijski imenik naselja Vojvodine, Novi Sad, 1966, p. 179.
291 H. şi R. Kahane, A. Tietze, The lingua Franca in the Levant. Turskish Nautical Terms of
Italian and Greek Origin, Urbana, 1958, p. 477–481; L. Fekete, Die Siyakat Schrift in der türkischen
Finanzerwaltung, vol. I, Budapesta, 1955, p. 92, 138.
292 Gr. Antipa, Pescăria şi pescuitul în România, Bucureşti, 1916, p. 419–423.
293 M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, M. Mehmet, Călători străini..., vol. VI, p. 373.