Istoria Banatului Otoman

197 / 350

196
Recenzorii le-au înregistrat în condică (defter), menţionându-le uneori împreună cu
prediile (mezra’a) din vecinătatea lor imediată. De altfel tot Evliya Celebi a
precizat că în vilayetul Timişoara numărul cel mai mare de talianuri era amplasat în
ţinutul dintre Porţile de Fier şi cetatea Kladovo: „între insule se află câte două, trei
sute de talianuri de pescuit. Până la o distanţă de două ceasuri nu scapă nici un
peşte ce se află în Dunăre; nu scapă nici măcar un peşte de o palmă”294. Însemnările
călătorului otoman precizează că instalaţiile amintite au fost arendate de sandjakbegul
de Vidin295 . Totodată, un regulament (kanunname) promulgat pentru pescuitul de
stat în portul (iskele) Vidin se referă la şase locuri unde erau aşezate talianuri296. De
altminteri în cursul veacului al XVI-lea între Belgrad şi Buda se aflau 80 de locuri
de pescuit, iar în nahiyelele Bačka şi Moldova 18, respectiv 5 talianuri297. La
Orşova, de pildă, pescuitul a fost îndeletnicirea de căpetenie a locuitorilor săi, buni
negustori ai peştelui păstrat în cele cincizeci de pivniţe construite anume298.
De asemenea pragurile transversale din albia Dunării din zona Şviniţa, respectiv
cataractele de la Doica (km fluvial 1007), Izlaz (km fluvial 1003), Tachtalia Mare
şi Tachtalia Mică (km fluviali 1002 şi 1000), Greben (km fluviali 998), Şviniţa
(km fluviali 997–996), şi Iuţi (km fluviali 988,5)299 au creat nu numai mediul cel
mai potrivit reproducerii sturionilor ci şi cel necesar prinderii lor. Aici s-a adunat
un număr impresionant de mare din toate speciile, care au trăit şi trăiesc pe
segmentul dunărean al Şviniţei, cataractele amintite devenind din cele mai vechi
timpuri locuri tradiţionale de pescuit. Marea bogăţie piscicolă a zonei a fost
condiţionată şi întreţinută şi de o reţea însemnată de afluenţi ai Dunării300. Aşa cum
apa Jeleşevei de lângă cataracta Dochia era foarte bogată în peşte, reprezentând un
loc pentru pescuit, tot astfel afluentul Staricea, din apropierea cataractei Tachtalia
Mică a oferit condiţii identice pentru sturioni şi depunerea icrelor lor. Curenţii
laterali ai Dunării, albia stâncoasă a fluviului împreună cu curentul apei au adunat,
înainte de încheierea lucrărilor la hidrocentrala Porţile de Fier, cea mai bogată
faună piscicolă din Clisura Dunării301.
În 1579, pornind pe cursul Dunării în amonte de Orşova, recenzorii otomani
au înregistrat în condică, la Ogradena Veche, talianul fiscului imperial mirî
Daliyan-i Ogradan împreună cu un prediu (mezra’a) 302. Lângă Ogradena Veche,
sat aşezat pe malul stâng al Dunării, pescarii din ţinut au aprins adesea focul,
adăpostându-se sub o inscripţie încastrată în munte susţinută de „două genii
294 Ibidem, p. 699.
295 O. Zirojević, op. cit., p. 18.
296 D. Bojanić, Turski zakoni i zakonski propisi iz XV i XVI veka za Smederevsku i Vidinsku
oblast, Belgrad, 1974, p. 70, nr. 55.
297 O. Zirojević, op. cit., p. 17.
298 M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, M. Mehmet, op. cit., p. 696; C.C. Giurescu, Istoria
pescuitului, p. 101.
299 I. Sălceanu, N. Ciurici, op. cit., p. 41, 57.
300 Pentru detalii privind afluenţii Dunării şi reţeaua hidrografică de suprafaţă, vezi ibidem, p. 25.
301 Ibidem, p. 59, 63.
302 T. Halasi-Kun, Haram County and the Ottoman Modava Nahiyesi, în „Archivum Ottomanicum”,
IX, 1984, p. 50; P. Engel, A Temesvári és Moldovai szandzsák törökkóri települései (1554–1579),
Szeged, 1996, p. 98.