Istoria Banatului Otoman

191 / 350

190
orezăriilor de la locul denumit cu toponimul respectiv la terenul preluat din păşu-
nea comunei Denta. Numele Balta este sugestiv pentru a desemna nu numai
orezăriile cu canalele lor de irigare, ci şi multe mlaştini, o porţiune a Bârzavei şi
albii mai vechi ale râului amintit253.
Introducerea şi extinderea culturii orezului de către autorităţile otomane şi
ulterior de către administraţia Banatului reprezintă un exemplu grăitor pentru
raportul de interdependenţă între formele de relief, sistem hidraulic, aşezări omeneşti
şi activităţi cu caracter economic. Chiar şi în condiţii aparent improprii culturilor
curente, iscusinţa, experienţa şi munca localnicilor au asigurat dezvoltarea şi rodul
unor exploataţii de orez, considerate ca fiind de mare însemnătate pentru statul şi
fiscul otoman.
e. PESCUITUL ÎN VILAYETUL TIMIŞOARA
În condiţiile mediului geografic prielnic din Banat, pescuitul s-a impus din
cele mai vechi timpuri ca sursă însemnată de hrană a comunităţilor omeneşti. Astfel,
din paleolitic şi până la canalizarea Dunării de la sfârşitul veacului al XIX-lea
(1880–1882), în sectorul Lepenski Vir – Şviniţa locuitorii de pe malurile sale s-au
hrănit cu peşte din belşug. Cercetările arheologice începute simultan în 1965, pe
malul drept, la Lepenski Vir, şi pe malul stâng, la Schela Cladovei, înainte de
construirea barajului de la Porţile de Fier, au dezvăluit însemnătatea vitală a
pescuitului încă din preistorie. Totodată, Dragoslav Srejović şi Vasile Boroneanţ au
descoperit, în mod independent unul de celălalt, o cultură cu caracteristici identice,
numită ulterior în arheologia românească Lepenski Vir – Schela Cladovei254. Această
cultură dovedeşte mai întâi legăturile strânse între malurile Dunării, despărţite de o
albie îngustă de 500–700 m. Apoi, tot cultura amintită atestă stabilirea locuitorilor
din Lepenski Vir în diferite centre de pe malul stâng dintre care patru s-au aflat pe
suprafaţa comunei Şviniţa: Ieleşeva, Izlaz-Livadiţa, Şviniţa şi Vârtop-Iuţi 255. De
altfel abundenţa impresionantă de sturioni de la cele şapte cataracte ale Şviniţei le-a
asigurat hrana zilnică şi o bază economică purtătorilor culturii amintite din zonele
Livadiţa-Ieleşeva, de pe malul stâng şi Lepenski Vir, de pe malul drept al Dunării.
Peştele omniprezent în viaţa locuitorilor din aşezările epipaleolitice menţionate
(8260–7500 sau 7460–6600 î. Chr.) a devenit prin urmare emblema şi divinitatea
lor protectoare. Aceasta pare să fie semnificaţia sculpturilor celebre de la Lepenski
Vir, întruchipând peşti cu trăsături antropomorfe, încastrate în placa de mortar a
locuinţelor256, pentru a nu fi smulse de ape în timpul inundaţiilor.
253 Ibidem, p. 189–190.
254 D. Srejović, Lepenski Vir, Belgrad, 1972, p. 157; V. Boroneanţ, Paléolitique et epipaléolitique
dans la zone des Portes de Fier, Ed. Silex, Bucureşti, 2000, p. 12–15, 26–27, 46–47, 52–53;
V. Boroneanţ, C. Bonsall, K. Mc. Gweeney, R. Payton, M. Macklin, Mormintele mezolitice din aria
III de la Schela Cladovei, România, în „Apulum”, XXXVIII, 1, 2001, p. 1–7 apud I. Sălceanu,
N. Ciurici, Fenomenul „Şviniţa”, vol. I, Istorie, Ed. Solstiţiu, Satu Mare, 2012, p. 50–58, 74.
255 I. Sălceanu, N. Ciurici, op. cit., p. 59–65.
256 Ibidem, p. 53.