Istoria Banatului Otoman

189 / 350

188
mai semnalează folosirea pământurilor aparţinându-i satului pustiit Kun, învecinat
cu Sasca Montană, de ţăranii altor aşezări din ţinutul amintit 235.
În ceea ce priveşte cultura viţei de vie, condica detaliată din 1579 a
consemnat, de pildă, existenţa a 15 loturi de vie în nahiya Bocşa din sandjakul
Timişoara236, folosite de musulmanii de rând dar şi de funcţionarii otomani, după
cum via deţinută odinioară de un kadiu la Berzasca, cunoscută drept Vinea Cădii237,
s-a transformat în toponim pentru a desemna platoul pe care s-a aflat. Acesta nu
este singurul exemplu care dovedeşte că, în Clisura Dunării, toponimia a reţinut o
astfel de îndeletnicire pentru memoria colectivă. Pe o hartă militară austro-ungară
din 1910 figurează Podgoria Cetăţii238, amplasată la nord de Şviniţa Veche, pe
cursul mijlociu al afluentului Dunării numit Iuţi. Toponimul amintit dezvăluie, pe
de o parte, existenţa unei podgorii aflată în posesia cetăţii, iar pe de altă parte
ponderea ocupată de viticultură printre celelalte îndeletniciri ale locuitorilor din
zona Sviniţa – Tri Kule – Sviniţa Veche – Iuţi. Trebuie reţinut faptul că şi Evliya
Celebi a precizat în însemnările sale de călător din valea Dunării mulţimea de vii
de lângă palanca Liubcova239, situată la apus de Berzasca, precum şi observaţia că
„dealurile ce formează întăriturile cetăţii (Orşova n.n.) sunt acoperite în întregime
cu vii”240 . În afară de aceste localităţi înconjurate de vii, călătorul otoman nu a
pregetat să amintească toate aşezările prin care a trecut şi al căror pământ roditor
era acoperit cu vii întinse: Cenad, Bečej241, Lugoj şi Caransebeş242. Consemnate
într-o formă adeseori concisă, impresiile sale de călătorie nuanţează înţelegerea
reală a cuantumului dărilor (darea butoiului, zeciuala de must), care atestă dimen-
siunile dobândite de practicarea viticulturii. Sunt amintite viile din dealurile
Lipovei243, dar trecute sub tăcere podgoriile Aradului, dintre cele mai vechi din
ţinutul Mureşului. Faptul este surprinzător, deoarece cultura viţei de vie favorizată
de terase bine dezvoltate, înzestrate cu soluri cernozinomice levigate şi brun
roşcate, s-a întins pe aliniamentul Pâncota-Şiria-Păuliş-Miniş-Lipova 244. Cu toate
acestea, în amintirea lui Evliya Celebi a stăruit imaginea altor localităţi înconjurate
de vii multe şi grădini: Cenad şi Bečej 245.
Agricultura împreună cu zootehnia, mai ales cu creşterea oilor, le-a asigurat
soldaţilor, funcţionarilor şi locuitorilor musulmani din vilayetul Timişoara hrana
corespunzătoare cerinţelor religiei islamice. În condiţiile în care orezul a ocupat şi
ocupă încă un loc însemnat în alimentaţia zilnică a musulmanilor, autorităţile
otomane au luat toate măsurile necesare pentru introducerea culturii acestei cereale,
235 Ibidem, p. 120.
236 T. Halási-Kun, Krassó County and the Ottoman Nahiyes Boğça, Kıraşova-Bıtılnık Nahiyesi,
în „Archivum Ottomanicum”, X, 1985, p. 108.
237 Al. Moisi, Monografia Clisurii, Oraviţa, 1938, p. 276.
238 I. Sălceanu, Fenomenul Şviniţa, vol. I, Satu Mare, 2012, p. 29.
239 Evliya Celebi, Seyahatname, vol. VI, p. 441, ed. trad. cit., p. 692, 693.
240 Ibidem, vol. VII, p. 446, trad. cit., p. 696.
241 Ibidem, vol. VII, p. 648, 649, trad. cit., p. 648, 649.
242 Ibidem, vol. VI, p. 5, 6, trad. cit., p. 534, 535.
243 Ibidem, vol. V, p. 400, trad. cit., p. 507.
244 V. Velcea, I. Velcea, O. Mândruţ, Judeţul Arad , Bucureşti, 1979, p. 116.
245 Evliya Celebi, op. cit. , vol. VII, p. 371, 373, trad. cit., p. 648, 649.