Istoria Banatului Otoman

187 / 350

186
– Vırça – Deli – Blatιna, Sredna Deliblatına şi Çırkovişte, situate lângă satul
Deliblato (Zar-ı Vırş), folosite de locuitorii aşezării amintite216 .
– Dukovaç, exploatată de cei 365 săteni din Nadej (Dolna Nadela)217.
– Duği Selişte de lângă satul omonim, cultivată de ţăranii din Sefkerim
(Republica Serbia) şi din Glogonj, la nord-vest de Pančevo218 .
– Tokuş, lucrată de locuitorii din Sakule şi Baranda, sate din Republica Serbia219.
În nahiya alăturată, cea de la Vârşeţ, izvoarele otomane dezvăluie diversifi-
carea activităţilor rurale prin îmbinarea agriculturii cu apicultura şi cu creşterea
animalelor mici, oi şi capre. De pildă, locuitorii din oraşul Gătaia au cultivat
împreună cu cei din satul Şemlacu Mare pustele de la Korniş (la răsărit de Şemlacu
Mare şi la sud-est de Gătaia) Gorna Kuma (neindentificată) şi Bocurundia220, unde
au crescut albine, iar la Ferendia li s-au alăturat şi sătenii din Bocşa. Totodată,
registrul de recensământ nr. 579 adevereşte şi o altă activitate economică, practicată
în viile mult râvnite de la Vârşeţ, deţinute în exclusivitate de soldaţii garnizoanei
din oraşul amintit. Supuşii nemusulmani au avut printre altele, obligaţia să-i dea
posesorului de pământ zeciuiala din must (öşr-i şıra) şi darea butoiului (resm-i
fıcı)221. Spre deosebire de această nahiye , caracterizată de o densitate mai mare de
locuire dat fiind numărul de aşezări omeneşti (2 oraşe, 48 puste, 79 sate), au existat
şi nahiyele, ca de pildă cea de la Coşteiu de Sus (Bozovar), în care formele de relief
au determinat atât suprafaţa sa redusă, densitatea mică de locuire (8 sate, o pustă)
cât şi practicarea mai mult simbolică a agriculturii. Dacă recenzorii au înregistrat
existenţa unei singure puste, Macovişte (Maçovişte), cultivată de sătenii din
Coşteiu de Sus, în schimb o parte a viilor din Coşteiu de Sus se mai aflau în posesia
familiei Bozvári222.
În nahiya Sacoşu Turcesc (Çerin) s-au aflat mai multe aşezări omeneşti
(1 oraş, 26 sate), precum şi 45 de puste, dintre care un număr de patru puste a fost
folosit pentru agricultură. Sătenii din Sacoşu Turcesc au cultivat împreună cu cei
din Berini pământul de la Şaraş (lângă Sacoşu Turcesc) şi pusta de la Tatar Selo
(la sud-vest de Sacoşu Turcesc) în timp ce pustele de la Harga-Selo (din domeniul
Sacoşului Turcesc) şi de la Mitoliya-Selo (neidentificată) au fost exploatate numai
de locuitorii din Berini223.
Dacă sandjakul Timişoara s-a caracterizat printr-o densitate mare de locuire
şi un număr ridicat de puste (85), în schimb sandjakul său vecin din partea sud-
estică, Moldova, a fost alcătuit numai din două nahiyele, Moldova şi Kıraşova-
Bıtılnık, diferite atât din punct de vedere al suprafeţelor cât şi al activităţii
216 Ibidem, p. 113–114.
217 Ibidem, p. 114.
218 Ibidem, p. 116, 134.
219 Ibidem, p. 135.
220 T. Halási-Kun, Unidentified Medieval Settlements in Southeastern Hungary: Alba Ecclesia,
Castrum Ér-Somlyó, Castrum Somlyó and Maxond, în vol. Hungaro-Turcica. Studies in Honour of
Julius Németh, ed. Gy. Káldy-Nagy, Budapesta, 1976, p. 301. Pusta Bocurundia s-a aflat între Gătaia
şi Şemlacu Mare, fiind identificată cu Moraviţa de azi, vezi P. Engel, op. cit., p. 33.
221 Ibidem, p. 299.
222 T. Halási, Unidentified Medieval Settlements in Southeastern Hungary: Bozvár, Castellum,
Csikóvásárhely, Castrum Cseri and Sugya, în „Rocznik Orientalistyczny”, vol. 38, 1976, p. 144.
223 Ibidem, p. 147.