Istoria Banatului Otoman

186 / 350

185
consideraţiile lui Griselini despre resursele naturale ale Banatului coincid cu
informaţiile amănunţite şi diversificate din lucrarea lui Johann Jakob Ehrler
intitulată Banatul de la origini până acum (1774). Este vorba, de fapt, de un raport
atotcuprinzător despre Banat, pe care revizorul (inspectorul) Ehrler al Administraţiei
imperiale de la Timişoara l-a întocmit la ordinul şi cu sprijinul direct al contelui
Iosif de Brigido, preşedintele Administraţiei Ţării Banatului. Întocmai ca geograful
Bartınlı Ibrahim Hamdi, Ehrler s-a dovedit a fi un bun cunoscător al pământului
fertil din Banat, care putea asigura cu îngrășăminte naturale hrană pentru locuitorii
acestui pământ cât și pentru cei din alte ţări211. Mai mult, părerile sale despre
rodnicia naturală a pământului revin ca un laitmotiv în cuprinsul raportului său dar
şi în pasajul consacrat lucrurilor memorabile din Banat: „Socotim drept lucru demn
de remarcat fertilitatea pământului, producând totul din abundenţă, cu muncă
puţină şi fără a fi gunoit...; multe ţări care deţin colecţii de oseminte, pietre şi alte
rarităţi destinate amuzamentului străinilor nu pot fi asemuite cu Banatul”212. În ceea
ce priveşte însemnătatea deţinută de creşterea vitelor în rândul îndeletnicirilor
ţăranilor din Banat, Ehrler o explică în chip întemeiat prin folosirea în devălmăşie a
păşunilor: „Este cu atât mai bogat în vite şi s-a putut îndestula cu acestea, deoarece –
de când lumea – fiecare sat şi-a folosit în comun pământul de prisos şi l-a menit
mai mult creşterii vitelor decât agriculturii”213.
Din însemnările şi sublinierile autorilor otomani şi ale reprezentanţilor
stăpânirii habsburgice rezultă profilul mixt, vegetal şi animalier, al agriculturii,
imprimat de calitatea deosebită a solului din Banat. Câmpia a reprezentat, fără
îndoială, partea dominantă a reliefului din sandjakul Timişoara, în timp ce dealurile
de pe teritoriul său au fost intercalate cu un număr redus de depresiuni-golf, unde
creşterea animalelor s-a îmbinat cu viticultura şi pomicultura214.
De altminteri cărţile de lege (kanunname), care au precedat registrele de
recensământ din a doua jumătate a secolului al XVI-lea ale sandjakurilor din
vilayetul Timişoara, precizează atât roadele pământului cât şi categoriile de
animale supuse la plata unui impozit fixat. Totodată, registrele de recensământ
întocmite pentru sandjakurile şi circumscripţiile lor financiare şi judecătoreşti
(nahiye) au stabilit natura şi cuantumul dărilor datorate de satele aflate în jurisdicţia
lor. Confruntarea textului kanunnamelelor promulgate pentru sandjakul Timişoara
cu enumerarea dărilor impuse şi înscrise în registrele de recensământ ale satelor din
diferitele nahiyele pune în lumină ponderea deţinută în economia agrară de
cultivarea grâului şi a altor cereale, uneori cânepă şi linte, de creşterea albinelor,
oilor şi porcilor. De pildă, în registrul detaliat (mufassal defteri) al nahiyei Pančevo
din sandjakul Timişoara nr. 579 din anul 1579 sunt enumerate pustele folosite
pentru agricultură de către satele din preajma lor:
– Torıntal cultivată de sătenii din aşezarea cu acelaşi nume şi din Baranda215.
211 J.J. Ehrler, Banatul de la origini până acum (1774), Timişoara, 2006, p. 39, 57.
212 Ibidem, p. 115.
213 Ibidem, p. 57.
214 V. Ardelean, I. Zăvoianu, op. cit., p. 129.
215 T. Halasi-Kun, Keve County and the Ottoman Pançova Nahiyesi, în vol. Between the
Danube and the Caucasus. Oriental Sources on the History of the Peoples of Central and South-
Eastern Europe, Budapesta, 1987, p. 108.