Istoria Banatului Otoman

182 / 350

181
Cenad, 12 în fostul comitat Arad, 6 în Bichiş (Békés) şi 2 în Zarand, a atras, în mod
firesc, rezistenţa opusă atât de descendenţii nobililor transilvăneni, foşti proprietari
ai ţinuturilor repopulate, cât şi de haiducii, soldaţii şi locuitorii din oraşe faţă de
acţiunile de colonizare ale alaybegului Ali, explicabile însă prin faptul că pământul
satelor rămase pustii era folosit pentru păşunat, intrând cu timpul în posesia lor188.
Fenomenul de extindere a unor localităţi şi oraşe (Sânnicolaul Mare189 şi
Măcău = Makó) pe seama satelor din jur a subminat, în mod firesc, însăşi acţiunea
de colonizare. Întrepătrunderea şi suprapunerea pământurilor de hotar aparţinând
deopotrivă localităţilor amintite şi satelor reînfiinţate de alaybegul Ali190, justificau
aşadar atitudinea negativă adoptată, de pildă, de locuitorii din Măcău şi din alte
aşezări. Această atitudine a contribuit, împreună cu lupta pentru redobândirea
bunurilor pierdute, preluată ca moştenire de descendenţii foştilor proprietari, la
subminarea acţiunii de restabilire a densităţii mari de locuire în zona cuprinsă între
Cenad şi Măcău.
Printre toţi cei aflaţi în situaţia lui Andrei Járomy, moştenitorul pretenţiilor
asupra averii familiei Jakšić, evaluată la 30–35 puste şi sate aşezate pe teritoriul
cuprins între Mureş şi cele trei Crişuri191, lupta pentru redobândirea bunurilor
pierdute nu s-a rezumat la formularea unor simple pretenţii. Ea a însemnat în
primul rând folosirea unor mercenari (oşteni din cetăţile învecinate, haiduci) ca
instrumente de intimidare a populaţiei colonizate în ţinutul Cenad. Ameninţarea
iobagilor cu deposedarea de vitele lor, precum şi teroarea dezlănţuită de aceşti
mercenari s-au dovedit a fi mijloace deosebit de eficiente, care au zădărnicit chiar
stabilirea sârbilor trimişi de alaybegul Ali. Apelul adresat de acesta Cămării regale
din Bratislava, de a media în favoarea iobagilor colonizaţi în satele pustii şi de a
interveni, în consecinţă, la beglerbegii de Buda şi Timişoara192, ilustrează
incapacitatea alaybegului Ali, organizatorului colonizării, de a-şi apăra supuşii.
Toate aceste stavile ridicate în calea colonizării de către foştii stăpâni şi de către
oraşe nu au compromis cu totul acţiunea de repopulare a ţinuturilor amintite. Ele au
redus însă venitul scontat de alaybegul Ali, deoarece locuitorii dintr-o serie de sate
reînfiinţate au fost nevoiţi să-şi răscumpere liniştea, plătind vreme de decenii193
protecţia acordată de doi căpitani de oşti împotriva pretenţiilor abuzive ale
soldaţilor din cetăţile de margine. Acţiunea de colonizare întreprinsă de alaybegul
Ali, care a stârnit îngrijorarea principelui Gheorghe Rákóczy I faţă de perspectiva
folosirii iobagilor transilvăneni la repopularea localităţii Kasza-Perek194, nu a fost
Arad, vezi C. Suciu, op. cit., p. 326; Szent-Tamás, localitate dispărută între Arad şi Pecica, vezi D. Csánki,
op. cit., p. 779; Peel , azi pusta Bela lângă Artera Seacă, între Arad şi Turnu, vezi C. Suciu, op. cit., p. 384;
Szent-Pál; Háromfilew (Haromfül) la nord de Arad; Micălca (Mikelaca), cartier al Aradului; Szöny; Morian
(Márjan) lângă Pecica, D. Csánki, op. cit., p. 775; Csoproni; Tövis. În fostul comitat Zarand au fost colonizate:
Seleuş (Szöllös) şi Şicula ( Şicula).
188 Semnalarea fenomenului la I. Totoiu, Contribuţii la problema stăpânirii turceşti, p. 26.
189 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 280, p. 266; acestui sat îi fuseseră alipite încă cinci sate
nenumite în acte.
190 S. Borovszky, Egy alajbeg telepitése ..., p. 170.
191 Ibidem, p. 172.
192 Ibidem, p. 171, 173–174.
193 Ibidem, p. 175; B. Homan, Gy. Szekfü, Magyar történet, vol. 5, Budapesta, 1936, p. 42.
194 S. Borovsky, op. cit., p. 168.