Istoria Banatului Otoman

179 / 350

178
capitaţie a sandjakurilor Arad şi Cenad din anii 1558–1559, să se fi bucurat de
sprijinul autorităţilor otomane168. De pildă, după şase ani de stăpânire otomană în
sandjakul Arad s-a înregistrat o creştere numerică a unităţilor fiscale de tipul hane
în proporţie de 8%, respectiv 257 unităţi fiscale noi dintr-un total de 3213 hane169.
Nu poate fi omisă din vedere nici legătura existentă între sistemul fiscal în
vigoare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în vilayetul Timişoara şi fenomenul
temporar de creştere demografică artificială în dauna sandjakurilor învecinate
(Smederevo, Kruševac, Vidin, Izvornïk). Acest fapt nu a însemnat şi nici nu a
implicat repopularea locurilor devastate, dat fiind că autorităţile locale în frunte cu
kadiul de Belgrad, întocmai ca autoritatea centrală, au sesizat fenomenul în 1567 în
mod global şi numai în legătură cu scăderea numărului de contribuabili din regiunile
amintite170. În mod firesc, existenţa unui sistem fiscal mai blând a exercitat o forţă de
atracţie reală pentru un număr însemnat de ţărani supuşi unor obligaţii fiscale mult
mai grele decât cele introduse recent de autorităţile otomane în vilayetul Timişoara.
Forma oficială şi dirijată de repopulare prin colonizări, diferită de cea apli-
cată în procesul de cucerire a Peninsulei Balcanice171, a fost propusă de autorităţile
vilayetului Timişoara. Această soluţie a fost folosită într-o serie de momente critice
precum cele din anii 1566, 1640 şi 1661 de organele centrale ale Imperiului Otoman
pentru rezolvarea unor probleme fiscale şi militare precare. De altfel acţiunile de
colonizare din 1566 şi 1661, care au avut şi un caracter militar, au pus în evidenţă
însemnătatea căilor de comunicaţie (drumuri şi vaduri) în geneza şi mai ales în
refacerea unor aşezări distruse. Prima acţiune, de proporţii mai reduse, i-a fost
încredinţată în ianuarie 1566 de sultanul Süleyman Kanuni cneazului Pavel pentru
a asigura securitatea drumului spre Timişoara bântuit de haiduci172. Colonizarea
iniţiată de marele vizir Köprülü Mehmed paşa în 1661 pe domeniul său de la Arad,
pentru repararea şi întreţinerea marelui pod de pe Mureş construit de curând şi
pentru paza drumului strategic care trecea pe aici, a fost o acţiune de proporţii mai
mari. Dacă în primul caz au fost colonizate două proprietăţi de pământ numite
Nipet (Ujpeci ) şi Georgi Miloş173, aflate lângă apa Bârcea, în schimb în cel de al
doilea caz au fost aşezate pe fiecare mal al Mureşului, la capetele podului de la
Arad, câte 200 familii „dintre raialele nomade care locuiesc în corturi şi nu sunt
168 Repopularea ţinuturilor pustiite a fost o acţiune atât de însemnată pentru statul otoman,
încât spahiul care reuşea să aşeze ţărani pe timarul său obţinea o răsplată, vezi, H. Inalcik,
The Ottoman Empire. The Clasical Age 1300–1600, New York, 1973, p. 110.
169 A. Velics, E. Kammerer, op. cit., vol. II, p. 198–209. Din acest număr au fost construite
92 de case în nahiya Arad, 87 în Békés şi 78 în Zarand; pentru colonizarea satului Rákos (localitate
dispărută, aşezată între Nădlac şi Şeitin, acum dealul Holumbul Izvorului, vezi C. Suciu, op. cit.,
p. 392) vezi şi S. Márki, op. cit. , p. 3.
170 Vezi MÜD nr. 7, doc. nr. 449, p. 170, în Colecţia Microfilme Turcia , rola 15, c. 415.
171 Ö. L. Barkan, Osmanlι Imparatorluğunda bir iskân ve kolonizasiyon metodu olarak
sürgünler, în „Istanbul Üniversitesi Iktisat Fakültesi Mecmuasι”, XI, 1–4, 1949–1950, p. 525–570;
XII, 1–4, 1950–1951, p. 67–131; XIII, 1–4, 1951–1952, p. 56–78.
172 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 90, p. 81; discuţii la J. Szentkláray, Ujabb részletek a
Délmagyarországi török..., p. 565; K. Juhász, op. cit., p. 37, I. Totoiu, Contribuţii la problema
stăpânirii turceşti în Banat şi Crişana, în „Studii”, vol. 13, nr. 1, p. 22.
173 Comentarea lor la J. Szentkláray, op. cit., p. 565; I. Totoiu, op. cit., p. 18–19.