Istoria Banatului Otoman

180 / 350

179
scrise în defter”174, adică dintre ţăranii fugiţi de pe timare şi ziameturi. Numai
astfel poate fi interpretat ordinul adresat kadiilor de Ineu în august 1661 pentru a
interveni, ca spahiii să nu împiedice raialele colonizate să-şi păstreze şi să lucreze în
continuare pământurile din satele în care locuiseră înainte 175. Condiţiile de colonizare
au fost stabilite, în mod firesc, de aceleaşi autorităţi otomane care au întreprins
acţiunile respective. În primul caz este vorba de sultanul Süleyman Kanuni, iar în
cel de al doilea de autorităţile vilayetului Timişoara. Totodată, aceste condiţii nu
exprimă, aşa cum s-a afirmat până acum, învoiala prealabilă între proprietar şi
iobag176, ci reprezintă recunoaşterea oficială a statutului fiscal privilegiat acordat
acelora care asigurau securitatea şi întreţinerea căilor de comunicaţie. În 1566,
coloniştilor le-au fost fixate următoarele obligaţii: „şi dând fiecare, după obiceiul
trecătorilor, câte 4 kile de orz şi de grâu şi câte 60 de denari (penz) dintr-un venit net
de 100 de denari, să fie scutiţi de orice altă impunere”177. Cele 400 de familii, care
au fost colonizate în 1661 în cele 6 aşezări (Aradul-Vechi, Geled, Nădlac,
Sânnicolaul Mic, Şag, Novac) înregistrate la vakıful marelui vizir Köprülü Mehmed
paşa, au fost scutite de o serie de obligaţii datorate fiscului otoman: „djiziye (capitaţie),
ispendje şi toate celelalte dări şi cereri legale”178. Chiar şi în această situaţie, scutirile
menţionate nu au uşurat povara obligaţiilor impuse de vakıf coloniştilor pentru
folosirea locului de casă, a ariei de treierat bucate, a curţii, grădinii şi pământului
dobândit prin delimitarea şi rectificarea hotarelor acestor aşezări în anii 1661 şi
1664179. Fără îndoială că dările cuvenite vakıfului (dijma, darea stupilor, uleiul curat,
vitele îndătinate, 400 de akçe de cap de familie pentru kharadj, respectiv capitaţie şi
alte dări)180 au contribuit, într-o măsură mai mare decât fenomenul de subînregistrare
(evaziune fiscală), la scăderea numărului de unităţi fiscale de tipul hane de la 400 la
341181. Acest fenomen demografic înregistrat de conscripţia bunurilor pioase (vakıf)
ale marelui vizir Köprülü Mehmed paşa, care a fost întocmită în martie 1664, a
atins proporţii alarmante în 1665 pe hassurile sultanului Mehmed al IV-lea182,
astfel că nu s-a putut încasa nici măcar capitaţia (djiziye).
Dacă am exclude măsura sultanului Mustafa al II-lea de a întări, în 1701, cu
câte 220 de călăreţi şi 235 de pedestraşi183 garnizoanele cantonate la Alibunar,
Vârşeţ, Caransebeş, Mehadia, Marga, Margina, Lipova, Cenad, Becicherecul Mare
şi Denta, am putea considera că, această colonizare iniţiată la ordinul marelui vizir
174 I. Karácson, op. cit. , doc. nr. 269, p. 238–239 (porunca referitoare la această colonizare) şi
doc. nr. 270, p. 239–241 (ordinul prin care s-a înfăptuit colonizarea).
175 Vezi doc. nr. 22, p. 275 la L. Fekete, A Berlini és Drezdai gyüjtemények török levéltári
anyaga, în „Levéltári Közlemenyek”, 1929, p. 275.
176 I. Totoiu, op. cit. , p. 17.
177 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 90, p. 81.
178 Ibidem, doc. nr. 269, p. 238–239; doc. nr. 270, p. 240.
179 Pentru stabilirea hotarelor, acţiunea ordonată prin porunca dată între 10–19 mai 1661, vezi
L. Fekete, op. cit., doc. nr. 16, p. 272–273; rectificarea lor s-a înfăptuit prin conscripţia întocmită la
28 martie 1664, vezi I. Karácson, op. cit., doc. nr. 280, p. 263–265.
180 Ibidem, p. 260.
181 Ibidem, p. 265.
182 Ibidem, doc. nr. 275, p. 244.
183 Ibidem, doc. nr. 343, p. 315; prezentarea cuprinsului la J. Szentkláray, Ujabb rézsletek...,
p. 566–567.