175 / 350
174
Noua capacitate de expansiune a statului otoman, manifestată în cursul expe-
diţiilor întreprinse în anii 1658–1660 împotriva principatului autonom al
Transilvaniei, a avut un rol hotărâtor în extinderea şi în reorganizarea adminis-
trativ-militară a vilayetului Timişoara. S-a ajuns, pe de o parte, la refacerea
sandjakului
Ineu ca urmare a cuceririi unor teritorii întinse din Crişana, iar, pe de
altă parte, la transformarea părţii de munte a Banatului în
sandjakul Caransebeş şi
Lugoj.
c. EVOLUŢIA AŞEZĂRILOR OMENEŞTI
Fluctuaţiile înregistrate de suprafaţa şi
eo ipso
de hotarele vilayetului
Timişoara reflectă acele determinări geografice şi istorice cu funcţie de limită, în
care aşezările omeneşti au putut evolua sau involua. Interacţiunea existentă între
determinările amintite explică, în raport cu suma particularităţilor dintr-un anumit
moment istoric, atât densitatea cât şi sensul urmat de evoluţia aşezărilor omeneşti
în vremea în care Imperiul Otoman a stăpânit partea de sud-vest a teritoriului actual
al României. Fără îndoială că densitatea populaţiei şi a aşezărilor omeneşti din
Banat a fost factorul de bază pentru asigurarea şi creşterea veniturilor unui stat prin
excelenţă fiscal. Ea exprimă în mod nemijlocit rezultatul raportului care s-a stabilit,
încă în timpul cuceririi otomane, între fenomenele discontinue şi antagonice de
depopulare şi repopulare. Depopularea a fost urmarea directă a uciderii şi înrobirii
unei părţi din populaţie, a distrugerii mediului necesar continuităţii de vieţuire.
Această distrugere s-a datorat, pe de o parte, factorilor pe care-i însumează
desfăşurarea propriu-zisă şi urmările expansiunii otomane
148
în Europa centrală,
iar, pe de altă parte, epidemiilor de ciumă. În secolul al XVII-lea, de pildă, acestea
au bântuit vreme de mai bine de 25 de ani, distingându-se prin amploare cele din
anii 1644–1646, 1654 şi 1660–1664
149
.
Prin expansiune otomană în Europa centrală se înţeleg expediţiile de cucerire
a Banatului din 1551–1552, campania din 1556, raidul tătar din 1596 în regiunile
Cenad şi Lipova ca un episod al războiului de 15 ani (1592–1606) între Imperiul
Otoman şi cel habsburgic, precum şi campaniile îndreptate împotriva principatului
autonom al Transilvaniei din anii 1658–1660. În schimb urmările acestui proces
sunt următorii factori: lupta antiotomană dusă de principatul Transilvaniei în anii
1595–1596, 1636, 1658–1660 şi deopotrivă pierderile teritoriale impuse de
Imperiul Otoman aceluiaşi principat în anii 1616 şi 1658.
Trebuie precizat faptul că fenomenele discontinue de depopulare şi repopulare
reflectă şi o determinare geografică, în măsura în care aşezările omeneşti distruse au
fost amplasate pe direcţii de atac sau au constituit obiectul unor raiduri. Amploarea şi
frecvenţa fenomenului de depopulare din prima zonă istorico-geografică, respectiv
148
I. Peçevi,
Tarih
, vol. II, p. 214, ed. în trad. la M. Guboglu, M. Mehmed,
Cronici turceşti
privind Ţările Române
, vol. I, Bucureşti, 1966, p. 507; data asediului, de 8 septembrie 1598, la Kâtip
Celebi,
Fezleke-i Tarih
, vol. I, ed. trad., M. Guboglu,
Cronici turceşti
..., vol. II, Bucureşti, 1974, p. 52.
149
Pentru amănunte, vezi S. Goldenberg,
Clima, climatologia şi istoria
, în „Anuarul
Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj”, vol. XVI, 1973, p. 441, nota 16.