Istoria Banatului Otoman

172 / 350

171
Acest sistem fiscal mult mai blând faţă de cel în vigoare în sandjakurile
apropiate Smederevo, Kruševac (Aladja Hisar), Vidin şi Izvornik, unde fiecare
bărbat matur trebuia să plătească kharadj şi ispendje , justifică aşezarea ţăranilor din
regiunile amintite pe pământul vilayetului Timişoara. Fenomenul131 pare să fi luat
proporţii, de vreme ce autoritatea centrală otomană, sesizată de kadiul de Belgrad,
le-a poruncit la 15 noiembrie 1567 atât defterdarului timarelor din Timişoara, lui
Muharrem Celebi, însărcinat cu efectuarea recensământului132 cât şi beglerbegului
de Timişoara să oprească trecerea133 şi stabilirea acestor ţărani, restituindu-i totodată
pe fugari.
Distribuirea aşezărilor omeneşti a respectat şi în a doua zonă istorico-
geografică nu numai particularităţile sistemului hidrografic reprezentat de bazinul
Timişului, ci şi configuraţia geografică definită de Depresiunea şi Câmpia Timişului.
Amplasarea şi frecvenţa satelor au fost determinate, aşadar, de traseul văii Timişului,
având ca punct de pornire înspre nord, spre direcţia de curgere, cumpăna apelor de
la Domaşnea, precum şi sistemul de afluenţi ai Timişului. Şirului de aşezări
omeneşti situate în dreapta şi în stânga râului Timiş, între Lugoj şi Domaşnea,
considerate şi de autorităţile otomane drept puncte extreme de nord şi de sud, i se
adaugă o seamă de sate şi cătune. Acestea pătrund adânc, ca o dantelă, pe cursul
afluenţilor Timişului, fiind amplasate de obicei în zona de contact a câmpiei înalte
subcolinare şi a depresiunii cu dealul. Conscripţiile incluse în registrul kadiului de
Caransebeş şi Lugoj din anii 1673–1675 respectă întocmai aceste particularităţi în
modul de enumerare şi grupare a aşezărilor omeneşti cu unităţile lor fiscale. Din
transcrierea datată între 17–27 iulie 1673 a unui recensământ anterior reiese faptul că
aşezările omeneşti au fost enumerate după fixarea punctelor extreme: Caransebeş,
Slatina Timiş, de la sud la nord, urmându-se malul stâng al Timişului134 . Restul de
localităţi, amplasate la vest de Timiş în zona de contact dintre câmpia înaltă şi deal,
au fost grupate în funcţie de văile şi de direcţia de vărsare a afluenţilor în râul
Timiş: Valea Mare, Rugi, a afluenţilor Pogănişului, a afluenţilor Timişului izvorând
din Dealurile Sacoş-Zăgujeni135. S-au urmărit apoi localităţile de pe malul stâng al
131 O. Zirojević, Napuštanje sela u XVI i XVII veku kao izraz bunta pokorene-hrisčanke raje, în
Oslobodilački pokreti jugoslovenskih naroda od XVI veka do početka prvog svetskog rata,
Symposion, Beograd, 1976, p. 64.
132 Vezi porunca scrisă lui Muharrem Celebi la 15 noiembrie 1567, în Mühimme Defterleri
(MÜD) nr. 7, doc. nr. 449, p. 170, în Colecţia Microfilme Turcia, rola 15, c. 415: „.. djiziya (capitaţia)
şi ispendjeul fiind percepute de (fiecare) cap...”
133 Ordinul dat beglerbegului de Timişoara MÜD nr. 7, doc. nr. 448, p. 170, în Microfilm cit.,
c. 415: „... să ordonaţi şi să porunciţi straşnic, aşa cum trebuie, autorităţilor din schele, hassuri şi
mülkuri, (acelora) dintre cele (care au o slujbă) de durată, ca de acum încolo să nu mai faceţi să treacă
în acea parte nici o persoană din tagma ţăranilor”.
134 Vezi MTA Könyvtár, Keleti gyüjtemény, Török Keziratok, Qu. 62 , p. 7: Varoş Sebeş,
Islatine, Golec, Bukoşnice, Petroşniçe, Bukin.
135 Ibidem. Este vorba de satele Poiana, situat pe râul Valea Mare, Rugi şi Valea Boului/
Păltiniş (Vale Boul) pe valea râului Rugi, Delineşti (Danileşti), Valeadeni, Brebu, Zorlenţul Mare,
Dezeşti (Deçişte), Remetea-Pogănici (Remete ma Rogoz) pe râul Pogăniş, Ezeriş pe valea râului Tău,
afluent al Pogănişului. Sunt amintite şi următoarele aşezări situate pe afluenţii Timişului izvorând din
Dealurile Sacoş-Zăgujeni: Scăiuş (Hiskiyuş) Zorlencior (Izorlince sağιr), Zgribeşti (Izgribeşti),
Mâtnic, Ohaba Mâtnic, Ruginosu (Ruçnos ).