170 / 350
169
forma unui golf bifurcat
121
, care pătrunde adânc până dincolo de Lugoj, a separat
două subregiuni: Dealurile Pogănişului, situate pe latura nordică a Munţilor
Banatului şi Dealurile piemontane ale Lugojului, delimitate de cursul râurilor Bega
şi Timiş, ca unităţi marginale ale Masivului Poiana Ruscă, clădite din material
aluvionar adus din munţi
122
. Zona de contact dintre câmpie şi deal, depresiunea
Timişului, parte integrantă a culoarului depresionar Timiş – Cerna
123
deopotrivă cu
sistemul hidrografic bogat, reprezentat de bazinul Timişului, se înscriu împreună cu
drumul care uneşte prin Poarta Orientală Europa Centrală cu cea răsăriteană printre
constantele necesare menţinerii locuirii neîntrerupte a celor 88 de aşezări în anii
1673–1675.
b. DISTRIBUŢIA AŞEZĂRILOR OMENEŞTI
Diferenţele specifice de situare geografică şi strategică a celor două zone
puse în discuţie au determinat, împreună cu factorii istorici, serierea în timp şi
spaţiu a etapelor procesului de ocupare efectivă a Banatului de către otomani.
Acestui fenomen îi corespunde, deci, transformarea treptată a Banatului în
sandjakuri
ale vilayetului Timişoara. Aceleaşi diferenţe specifice, însumând prin
urmare constantele existente în aspectele mediului înconjurător din cele două zone
istorico-geografice, explică mecanismul de repartiţie şi fluctuaţiile înregistrate de
densitatea aşezărilor omeneşti. Amplasarea şi frecvenţa lor în prima zonă istorico-
geografică au respectat mai întâi particularităţile sistemului hidrografic al şesului,
adică ale cursului râului Mureş, în sectorul Lipova – Nădlac, atestând preferinţe
pentru ţinuturile din câmpia înaltă subcoluniară, aflate la adăpost de inundaţii.
Modul de geneză succesivă
124
a cetăţii Orod, a oraşelor Aradul vechi şi Aradul
nou, precum şi numărul mare de sate existente în apropiere la data cuceririi otomane
constituie un exemplu relevant. Îngustarea luncii Mureşului în acest punct, precum
şi înălţimea malurilor care înlesnea trecerea peste râu chiar în vreme de inundaţii,
au fost acele garanţii geografice necesare stabilităţii de vieţuire. Satele s-au aliniat,
aşadar, în lungul Mureşului la distanţa la care apele râului nu le puteau primejdui
existenţa, după cum s-au înşirat şi de-a lungul liniei de contact dintre Munţii
Zarandului şi câmpia înaltă subcoliniară, la vest de Lipova şi apoi spre nord, către
Şiria. Tipul de sat răsfirat în varianta Podgoriei Aradului i-a fost propriu acestui ţinut,
în timp ce Câmpia Aradului şi Cenadului s-a caracterizat prin tipul de sat adunat,
aşa cum reiese şi din acţiunea de despărţire a hotarelor satelor Sânnicolaul Mic,
121
Vezi
Geografia judeţului Timiş
, vol. I, p. 11.
122
R. Călinescu, P. Coteţ,
op. cit.
, p. 481;
Geografia României
, vol. I, p. 623–624.
123
R. Călinescu, P. Coteţ,
op. cit.
, p. 413, 415; pentru rolul jucat de liniile şi zonele de contact:
munte-depresiune, munte-câmpie piemontană în distribuţia aşezărilor omeneşti în spaţiu, vezi
I. Conea,
Geografia satului românesc
, S.R. p. 1 şi I. Băcănaru, I. Ghercec,
Harta aşezărilor omeneşti
atestate în mileniul al 2-lea în Banatul românesc – Constatări şi interpretări geografice
, în „Studii şi
cercetări de geologie, geofizică, geografie”, seria Geografie vol. XVI, 1969, nr. 2, p. 220.
124
O. Lakatos,
Arad története
, vol. I, Arad, 1881, p. 40–41; pentru interpretarea geografică a
fenomenului de geneză a oraşelor, vezi I. Conea, I. Băcănaru, I. Ghercec,
op. cit.
, p. 220.