166 / 350
165
restrâns al izvoarelor din secolul următor, care cuprind doar informaţii limitate,
contribuie totuşi la reconstituirea unor aspecte ale peisajului antropo-geografic în
două zone distincte ale vilayetului Timişoara.
Prima zonă cuprinde teritoriile ocupate de otomani în fostele comitate Arad şi
Cenad, corespunzând din punct de vedere geografic, acelei părţi în trepte a Câmpiei
Banato-Crişane
82
, caracterizată de trei subunităţi:
1. câmpia înaltă subcoliniară (subunitatea de pădure) dintre Lipova şi Arad cu
extindere maximă la sud de Mureş în Câmpia Vingăi.
2. câmpia joasă (subunitatea de silvostepă) din jurul Cenadului.
3. Lunca Mureşului ca forma cea mai joasă de relief, aşezată pe o distanţă de
117 km în sectorul Lipova-Nădlac, de o parte şi de alta a râului.
Cea de-a doua zonă pentru care există un grup de informaţii cuprinde o
varietate mai mare de forme de relief, fiind din punct de vedere administrativ-
teritorial o unitate distinctă, Banatul Caransebeşului şi Lugojului.
Faptul că partea de munte a Banatului a putut rezista un timp în faţa expan-
siunii otomane s-a datorat tocmai particularităţilor sale morfologice de teren
83
.
În Banatul Caransebeşului şi Lugojului s-au reunit, aşadar, câmpia care
pătrunde în răsărit pe valea largă a Timişului până dincolo de Lugoj, dealurile
piemontane ale Lugojului, precum şi Depresiunea culoar Caransebeş-Mehadia
cunoscută şi sub numele de Culoarul Timiş-Cerna, cu prelungirea estică din lungul
Bistrei.
Din cercetarea primei zone istorico-geografice puse în discuţie, respectiv
câmpia dintre Lipova-Arad-Cenad, rezultă că relieful său se întemeiază pe un lung
con de dejecţie al Mureşului cu axa N-V în direcţia vărsării Crişului Alb
84
. De
altfel relieful de câmpie şi luncă sub 200 m din zona amintită reprezintă, din punct
de vedere funcţional, în cazul Luncii Mureşului, de forma unei lungi fâşii
aluvionare, un teren deosebit de fertil, prielnic grădinăritului. Coroborarea acestei
realităţi cu informaţia extrasă din registrul de capitaţie (
djiziye
) a
sandjakurilor
Arad şi Cenad
85
, întocmit de autorităţile otomane între 23 octombrie 1557 –
12 octombrie 1558, din documentele referitoare la colonizarea din 1640
86
şi din
conscripţia bunurilor pioase (
vakıf
) ale marelui vizir Köprülü Mehmed paşa din
28 martie 1664
87
, dovedeşte că, şi în acest caz, constantele existente în aspectele
mediului înconjurător au determinat continuitatea populaţiei ei, respectiv continui-
tatea aşezărilor şi îndeletnicirilor.
82
Vezi
Geografia judeţului Arad. Prezentare cartografică
, vol. I, Timişoara, 1977, p. 12–13,
Geografia României
, vol. I,
Geografia fizică
, ed. L. Badea, D. Bugă, Bucureşti, 1983, p. 187, 624,
625–626.
83
R. Călinescu, P. Coteţ,
Geografia fizică a R.P.R.
, Bucureşti, 1955, p. 413–415, 480–481,
Geografia judeţului Timiş
, vol. I,
Prezentare cartografică
, Timişoara, 1974, p. 11,
Geografia României
,
vol. I,
Geografia fizică
, p. 185, 623–624.
84
Geografia judeţului Arad
, p. 13.
85
A. Velics – E. Kammerer,
op. cit.
, vol. II, Budapesta, 1890, doc. nr. CL, p. 194–202.
86
S. Borovszky,
Egy alajbeg telepitései. Adatok az Alföld XVII századi történetéhez
în „Értekezések
a történettudományok köréböl”, 1901, p. 168, 169, 170–171, 173–175.
87
I. Karácson,
op. cit.
, p. 259–272.