Istoria Banatului Otoman

151 / 350

150
Timişoara338. Demersurile încredinţate în 1572 de Ştefan Báthory solului său la
Poartă, Alexandru Kendi, pentru numirea sandjakbegului de Szolnok ca beglerbeg
de Timişoara339 nu au avut sorţi de izbândă. De aceea, doi ani mai târziu, principele
Transilvaniei şi-a reînnoit cererea în scrisoarea sa adresată sultanului Selim al II-lea340.
Mai târziu, schimbarea sandjakbegului de Ineu şi numirea lui Redjeb în locul său,
în 1575, a fost apreciată de Ştefan Báthory ca un bun câştigat pentru păstrarea
bunei vecinătăţi: „de atunci sărmana obşte stă în bună pace, s-a liniştit. Au fost
şterşi de pe faţa pământului toţi acei lotri, tâlhari, haiduci din pricina cărora am
avut înainte pustiiri şi vătămări”341. Aceasta este explicaţia pentru schimbarea
atitudinii voievodului Cristofor Báthory faţă de beglerbegul de Timişoara, interve-
nind de această dată la marele vizir în favoarea menţinerii sale în funcţie 342.
Tulburările, care au continuat însă de ambele părţi, l-au silit în 1577 pe noul
beglerbeg de Timişoara să-i pedepsească aspru pe cei care atacaseră Transilvania.
Totodată, el i-a cerut voievodului Cristofor Báthory adoptarea grabnică a măsurilor
necesare pentru păstrarea liniştii la hotarele lor: „... pe acei care fac însă asemenea
lucruri, Măria Ta să-i scoată din slujbă şi cei care se află acolo să rămână acolo, iar
cei care sunt aici să rămână aici; fiecare să fie în hotarele sale”343. Beglerbegul de
Timişoara a adoptat această atitudine în urma ordinelor primite de la Poartă, care a
reacţionat la fel de hotărât şi faţă de încercarea beglerbegului de Buda de a înălţa o
cetate la hotarele Transilvaniei 344.
Până în 1577, sultanii au încercat să zădărnicească printr-o serie de porunci
ridicarea fortificaţiilor de graniţă a vilayetului Timişoara cu principatul Transilvaniei.
Ordinul sultanului Selim al II-lea din 13 iulie 1568 reamintea cererea trimisă
autorităţilor otomane de a dărâma fortificaţiile pe care le-au refăcut la Ineu şi Saca
(Beiuş) cu scopul de a le asigura apărarea împotriva lotrilor345 . Şi efortul sultanului
de a opri ridicarea palăncii de la Pădureni (parte a satului Chişineu-Criş) a dat greş.
Subterfugiile, la care a recurs beglerbegul de Timişoara pentru a eluda ordinul
primit în 1571 de a-i suspenda construcţia, au avut menirea de a îndreptăţi, în
limitele credibilităţii, menţinerea sa ca atare 346. Cu toate acestea, haiducii, aliaţi ai
Habsburgilor, au pustiit împrejurările cetăţii pentru a împiedica ridicarea palăncii,
atrăgând astfel intervenţia căpitanului de Oradea, Cristofor Báthory, care i-a înfrânt
în 1572347.
De altminteri demersurile diplomatice ale solilor Transilvaniei pentru renunţarea
la construirea fortificaţiilor au fost lipsite de efect şi n-au avut câştig de cauză348.
338 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 108, p. 91–92.
339 L. Szalay, op. cit., doc. nr. XXXIII, p. 44.
340 Ibidem, doc. nr. CXVI, p. 177–178.
341 Ibidem, doc. nr. CXXX, p. 192.
342 Ibidem, doc. nr. CLXXXVIII, p. 292.
343 Ibidem, doc. nr. CCXXIX, p. 335.
344 Ibidem, doc. nr. CCXXV, p. 331.
345 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 108, p. 91–92.
346 L. Szalay, op. cit., doc. nr. XXXII, p. 40–41.
347 Ibidem, doc. nr. XXXIII, D, p. 50; s. Márki, op. cit., p. 5.
348 L. Szalay, Erdély és a Porta, doc. nr. XXXIII, p. 42.