148 / 350
147
Totodată, şi jefuirea spahiului Hasan de dijmele adunate în toamna anului
1573 în satul Barda din ţinutul Gurahonţ, poate fi considerată o cale de recuperare
a veniturilor pretinse de foştii proprietari
316
. Nu este lipsit de semnificaţie nici
faptul, că Hasan aga a fost atacat, jefuit de bani şi de bunuri şi silit, în cele din
urmă, să plătească 300 de florini, ca preţ al răscumpărării sale, lotrilor conduşi de
Nicolae Cuici, Mihai Fertan, Ioan şi Lazăr Harmai
317
. Aceştia şi-au continuat apoi
nestingheriţi atacurile asupra posesiunilor otomane.
Încorporarea cetăţii Gyula în
vilayetul
Timişoara (1566) a intensificat infil-
trarea otomană în comitatele Zărand şi Bihor, care a dus la creşterea semnificativă
a numărului unităţilor fiscale impuse de autorităţile otomane. În comitatul Bihor,
de pildă, s-a înregistrat un spor de la procentul 24,06% al porţilor bihorene supuse
fiscalităţii otomane la un procent de 41,02%, atins în 1566
318
.
În aceste împrejurări, s-au înmulţit şi atacurile dezlănţuite de foştii proprietari
asupra satelor supuse otomanilor. Unii dregători ai principatului autonom, ca pârcă-
labul de Beiuş şi Farcaş Lászlófi nu au renunţat, în 1574, la încasarea dijmei din
sandjakul
Gyula, pustiind în acest scop două state din Bihor (Coroi, Boszulászvár)
319
.
Cu atât mai puţin întâmplătoare au fost atunci: năvala lotrilor de la Gătaia (1572)
320
şi atacarea (în 1578) de către oamenii banului de Lugoj a suitei care însoţea averea
(100.000 aspri de aur şi argint muriatic) şi soţia
defterdarului
de Timişoara
321
.
Pe de altă parte, aceleaşi abuzuri şi violenţe, care au însoţit luptele de
extindere a hotarului
vilayetului
Timişoara şi încasarea dărilor, au adus prejudicii
nenumărate principatului autonom.
Aceleaşi abuzuri şi violenţe, care au însemnat incursiuni repetate, le-au
săvârşit
sandjakbegii
de Szoonok, Gyula şi Ineu pentru a supune în continuare sate
din Bihor şi a-i împila de iobagi. Cruzimile comise de
sandjakbegul
de Gyula în
satele Tulca şi Ianoşda le-a urmat înrobirea, în 1583, a ţăranilor din Dolman şi
Tăuţi.
Tot atunci s-a încercat supunerea satelor Biharea şi Tulca, pustiindu-se, în
ţinutul Marghita localităţile Galoşpetreu, Tarcea Mică, Tarcea, Mădăraş, Şilindru,
Apathy, Sălacea şi Vásad. Începând din 1580, atacurile dezlănţuite de cele două
părţi, dovedesc nesocotinţa intervenţiilor sultanului de a se pune capăt litigiilor
generate de condominiul osmano-transilvan. Ordinul emis la 12 februarie 1580 i-a
cerut lui Cristofor Báthory respectarea întocmai a cărţii de legământ (
ahdname
) şi a
prevederilor poruncilor precedente în privinţa reglementării litigiilor fiscale şi
teritoriale cu
vilayetul
Timişoara
322
. Ulterior, le-au fost adresate la 3 iulie 1581,
porunci
beglerbegului
de Timişoara şi
sandjakbegului
de Gyula, prin care erau
316
MÜD nr. 22, doc. nr. 981,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 15, c. 746; L. Szalay,
op. cit.
,
doc. nr. LXVIII, p. 118.
317
Ibidem
, vezi şi doc. nr. XCVI, p. 143.
318
L. Borcea,
Unele aspecte ale stăpânirii otomane în Bihor şi nord-vestul României în
secolele 16–17
, în „Crisia”, 4, 1974, p. 192.
319
Ibidem
, p. 137 şi S. Márki,
op. cit
., p. 6.
320
L. Szalay,
op. cit.
, doc. nr. XXXIII, p. 45.
321
Ibidem
, doc. nr. CCXXXVIII, p. 343–344.
322
MÜD nr. 41, doc. nr. 374, p. 173,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 17, cadre 125–126.