146 / 350
145
Înregistrarea unui număr de 113 sate din ţinutul Deznei şi al Beliului într-un
fragment din
defterul
lui Halil beg justifica pretenţiile posesorilor otomani la
încasarea dărilor obişnuite, în timp ce un pârcălab numit ad-hoc trebuia să vegheze
la strângerea decimei, iar haiducii aveau să-i asigure împăratului dobândirea
drepturilor sale
302
.
Existenţa condominiului fiscal osmano-transilvan a fost recunoscută în mod
oficial, în 1576 de către voievodul Transilvaniei, Cristofor Báthory, care încerca
să-i dovedească sultanului Murad al III-lea dreptul principatului autonom asupra
unor sate din jurul Deznei, cerându-i totodată să pună capăt amestecului spahiilor:
„... începînd cu vremea răsposatului rege Ioan, ţinutul cetăţii Dezna... a fost stăpânit
întotdeauna până acum de cele două părţi”
303
. Împotriva aceluiaşi condominiu,
deosebit de împovărător din pricina ajutorului cerut de nobilimea transilvană
împotriva „lotrilor” în lupta pentru încasarea dărilor, s-au ridicat în noiembrie 1572
locuitorii ţinutului de pe malurile Crişului
304
.
Condominiul a generat împrejurări în care „colaborarea” osmano-transilvană
a fost atât de strânsă, încât ţăranii din părţile Ineului l-au acuzat pe
sandjakbegul
lor de cooperare cu nobilimea transilvană, dată fiind pasivitatea sa cu totul
suspectă: „... atunci când ne ducem să ne plângem, doar tace... În vremurile altui
beg n-au fost atât de mulţi tâlhari, pentru că, atunci când i-am dat de ştire, el a
cutreierat întreaga regiune în lung şi lat împreună cu vitejii lui, ba chiar i-a găsit pe
duşmani, dar begul de acum mai mult vrea să facă pagubă în casa supusului decât
să ne apere de duşmani”
305
.
Au fost şi cazuri de revendicare retroactivă (pe 15 ani) a dărilor din ţinutul
Deznei de către căpitanul cetăţii Oradea, care a redobândit câteva sate ocupate de
otomani. În aceste împrejurări, Cristofor Báthory a încercat să dovedească, fără a
avea însă sorţi de izbândă, caracterul legal al acţiunii în cauză şi care nu
contravenea în nici un fel conscripţiei (
tahrir
) lui Halil beg
306
.
Pledoariile voievodului Transilvaniei au insistat asupra faptului că, satele
revendicate de spahii din Ineu nu au fost înregistrate în condica lui Halil beg şi
au aparţinut întotdeauna numai principatului autonom
307
, trecând sub jurisdicţia
căpitanului de Oradea odată cu reorganizarea administrativă impusă de ocuparea
comitatelor Zărand şi Bihor de către otomani. Deşi sultanul Murad al III-lea i-a
interzis voievodului Transilvaniei să mai admită intervenţia căpitanului de Oradea
în satele înregistrate de Halil beg, el a hotărât totuşi ca litigiul de proprietate să fie
lămurit printr-o anchetă la faţa locului, întreprinsă deopotrivă de reprezentantul
Porţii, ceauşul Sefer, de kadiii de Ineu şi Timişoara, ca şi de împuterniciţii lui
Cristofor Báthory
308
. Temeinicia plângerilor înaintate de spahii din ţinuturile
Gyula, Dezna, Beliu, Tăuţi şi Şiria avea să fie cumpănită după registrele întocmite
302
S. Márki,
Arad vámegye története
, p. 4.
303
L. Szalay,
op cit.
, doc. nr. CLXXXVI, p. 288.
304
Ibidem
, doc. nr. XI, p. 61.
305
Ibidem
, doc. nr. CCXVIII, p. 324–325.
306
Ibidem
, doc. nr. CLXXXVII, p. 287, doc. nr. CLXXVIII, p. 289–290.
307
Ibidem
, doc. nr. LXXXVIII, p. 290.
308
Ibidem
, doc. nr. CCXXI, p. 327.