154 / 350
153
III. AŞEZĂRI OMENEŞTI ŞI RESURSE NATURALE
ALE VILAYETULUI TIMIŞOARA
(CÂTEVA ASPECTE)
a. INTERDEPENDENŢA ÎNTRE AŞEZĂRILE OMENEŞTI
ŞI CONSTANTELE MEDIULUI GEOGRAFIC DIN BANAT
Menţinerea şi dezvoltarea în anumite condiţii a aşezărilor omeneşti din vilayetul
Timişoara s-au datorat interacţiunii omului cu constantele mediului său geografic. Se
ştie că, din punct de vedere administrativ, întemeierea vilayetului a atras după sine
depăşirea graniţelor naturale ale Banatului ca provincie istorică. Încă de la consti-
tuirea sa, vilayetul s-a întins spre nord dincolo de linia Mureşului, hotarul său
natural, supus de-a lungul timpului unor schimbări teritoriale. Ele au fost determi-
nate, pe de o parte, de înregistrări abuzive ale recenzorilor otomani iar, pe de altă
parte, de încercarea principilor Transilvaniei de a recupera unele teritorii pierdute.
Din punct de vedere istorico-geografic, provincia situată în bazinul Dunării de
Mijloc, între paralelele de 44
°
26’40” şi 46
°
15’3” latitudine N şi între meridianele de
20
°
21’10” şi 22
°
44’ longitudine E, s-a mărginit la nord cu râul Mureş, la vest cu
Tisa, la sud cu Dunărea şi la răsărit cu Munţii Carpaţi.
Prima menţiune a Banatului ca nume geografic se află în harta întocmită în
1154 de Abu Abd Allah Muhammad al Idrisi (1110–1165) în care figurează lanţul
muntos Djebel Banat (Munţii Banatului) unit spre răsărit cu Munţii Carpaţi (Djebel
Karka)
1
. Cunoaşterea modului concret de distribuire în spaţiu şi de mişcare a populaţiei
în vilayetul Timişoara a rezultat din confruntarea particularităţilor formelor de
relief şi a reţelei hidrografice din Banat cu datele extrase din izvoarele istorice şi
demografice, analizate cu metodele demografiei şi geografiei istorice
2
.
Se ştie că aşezarea omenească exprimă şi fixează totodată relaţia de determi-
nare, care se stabileşte între factorii geografici, istorici şi un anumit grup sau
comunitate umană. Cercetarea geografiei populaţiei şi aşezărilor omeneşti în
evoluţia lor istorică în timpul ocupaţiei otomane a impus coroborarea structurii
geomorfologice şi toponimiei Banatului cu informaţia existentă în registrele
de recensământ ale
sandjakurilor
Timişoara, Moldova (1554–1579)
3
, Gyula
4
şi
1
M. Popescu-Spineni,
România în istoria cartografiei până la 1600
, Bucureşti, 1938, vol. I,
p. 66 şi vol. II, harta nr. 24.
2
A. Ghiaţă,
Geografie istorică şi demografie istorică. Contribuţia şcolii româneşti la fundamen-
tarea geografiei istorice
, în „Memoriile Secţiei de ştiinţe istorice”, seria IV, tomul VI, 1981, Bucureşti,
1983, p. 38, 45.
3
P. Engel,
A Temesvári és Moldovai szandzsák törökkori települései (1554–1579)
, Szeged,
1996.
4
Gy. Káldy-Nagy,
A gyulai szandzsák 1567. és 1579. évi összeirása
, Békéscsaba, 1982.