Istoria Banatului Otoman

144 / 350

143
Constituirea sandjakului Gyula (1566) a fost urmată de noi litigii fiscale, dat
fiind că nobilii transilvani nu au renunţat la încasarea dărilor cuvenite lor. Este
cazul căpitanului cetăţii Oradea Mare (Setük Varad) care, întâmpinând refuzul
locuitorilor din Şimand de a-i plăti dările cuvenite, i-a ucis pe doi dintre aceştia, iar
pe alţi doi i-a luat în prinsoare. De la locuitorii din Békés a confiscat 700 de porci,
iar sătenilor din Mişca (nahiya Zărand) le-a luat toate bunurile şi caii, ucigând doi
locuitori, iar pe alţi trei i-a aruncat în teminiţă. Toate aceste cauze ale răscoalei
sătenilor din Mişca, aducătoare de pagube vistieriei împărăteşti, au fost invocate de
sultan pentru a impune colaborarea beglerbegului de Timişoara cu Ioan Sigismund
Zápolya. Ordinul emis la 14 noiembrie 1568 le cerea autorităţilor din Timişoara şi
din vilayetul Timişoara să cerceteze originea conflictului prin confruntarea realităţii
cu registrul de recensământ. Totodată, principele trebuia să-i pedepsească pe cei
vinovaţi, să găsească şi să restiuie caii şi bunurile confiscate290.
Desfăşurarea evenimentelor care au urmat ocupării cetăţii Gyula (2 sept.
1566) a dezvăluit şi mai mult rolul jucat de fortificaţii în geneza şi menţinerea
condominiului. Acesta a fost pus în evidenţă nu numai de reacţia imediată a Porţii
faţă de încercările de refacere sau de constituire a unor cetăţi la hotarul principatul
autonom cu vilayetul Timişoara, ci şi de politica dusă în a doua jumătate a secolului
al XVII-lea, de distrugere premeditată a sistemului defensiv al Transilvaniei. De
altfel fiecare amputare teritorială impusă prin forţa armelor (1552, 1658, 1660) sau
prin şantaj (1616) a atras, în mod firesc, refacerea şi întărirea unor cetăţi legiferată
de dietele principatului autonom. Iminenţa ocupării cetăţilor Ilia şi Brănişca explică
legea votată la 20 ianuarie 1553 de către dieta de la Cluj pentru strângerea unor
subsidii în vederea fortificării lor291. Ulterior, la 24 aprilie 1555, dieta reunită la
Târgu Mureş292 a luat în discuţie din nou întărirea cetăţii Ilia. Păstrarea acestei
fortificaţii în sistemul defensiv al principatului autonom explică apariţia fenome-
nului de condominiu în această zonă prin extinderea abuzivă, „legitimată” de
faimosul defter al lui Halil beg, a hotarelor vilayetului Timişoara. Pe acest fapt s-a
întemeiat ancheta ordonată beglerbegului de Timişoara, în ianuarie 1565, pentru
stabilirea apartenenţei teritoriale a satului Coseşti (Kosos), timarul lui Turahan293,
oştean al garnizoanei din cetatea Făget (Kulb), sat din care autorităţile principatului
Transilvaniei încasaseră dările. Dovada prezentată beglerbegilor pentru apartenenţa
acestui timar la vilayetul Timişoara, care îndreptăţea plângerea posesorului său, a
fost folosită de sultan pentru a i se interzice, la 31 ianuarie 1565, principelui Ioan
Sigismund Zápolya nu numai revendicarea aparteneţei, ci şi încasarea dărilor
satului Coseşti294.
Faptul că Poarta nu a îngăduit construirea fortificaţiilor la graniţa vilayetului
Timişoara cu principatul autonom şi că a reacţionat violent în această privinţă a
290 Ibidem, vol. III, doc. nr. 2464, p. 246.
291 S. Szilágyi, Monumenta Comitialia, vol. I, Budapesta, 18–75, doc. nr. XXIII, p. 438.
292 Ibidem, doc. nr. XXIX, p. 542: ”ad custodiam et alias necessitates Castelli Illije singularem
curam adhibere velit, ne in manibus hostium deveniret, unde maximum perriculum huic regno
inminiret”.
293 Arhivele Istorice Centrale, Colecţia Microfilme Turcia, rola 45, cadru 269.
294 I. Karácson, op. cit., doc., nr. 52, p. 62–63.