143 / 350
142
principele le-a împărţit lui Nicolae şi Sigismund Szentandrási, locuitori din Ineu,
moşiile Utviniş, Vizejdia, Bodrog, Toti (între Satul Mare şi Secusigiu), Zădăreni,
Nădlac, Hodoş, Szent-Tamás, Csigerfalva şi Bernot
284
.
Din punct de vedere geografic, zona de dublă stăpânire constituită în urma
recensământului lui Halil beg a însemnat de la început atât regiunea de hotar înspre
posesiunile imperiale (Gyula), cât mai ales ţinuturile de graniţă ale principatului
Transilvaniei în Banat, Hunedoara, Zărand (Ineu, Dezna, Beliu, Tăuţi). Această
delimitare a condominiului osmano-transilvan din a doua jumătate a secolului
al XVI-lea corectează, în partea de la sud de Mureş, mai ales în regiunea
Hunedoara şi apoi către Zărand, harta întocmită de Ştefan Hunyádi pentru a stabili
aria generală de răspândire a fenomenului amintit. După părerea sa, zona de condo-
miniu din Banat şi Crişana se înscrie în linia de vest ce trece puţin la sud de Mureş,
depăşind apoi acest râu şi urcând spre nord-vest de Oradea, prin Debreţin etc
285
.
Totodată, fluctuaţiile înregistrate de această zonă ca şi durata fenomenului au
depins în mod nemijlocit de menţinerea sau de pierderea unor enclave şi a unor
puncte strategice din regiunile de graniţă, cum a fost, de pildă, până în 1566,
cetatea Gyula. Importanţa sa strategică în sistemul imperial de apărare împotriva
expansiunii otomane l-a determinat pe Ferdinand I de Habsburg să folosească
sumele obţinute din încasarea dărilor impuse comitatelor vecine (Bihor, Solnocul
mijlociu, Békés, Solnocul exterior, Zărand, Arad şi Cenad) pentru întreţinerea garni-
zoanei
286
. Recensământul comitatelor Arad, Cenad şi Zărand a generat condominiul
fiscal între autorităţile imperiale şi otomane.
De altminteri, principatul Transilvaniei şi-a putut aduna dările într-o serie de
localităţi înglobate
vilayetului
Timişoara, profitând de incursiunile garnizoanei
imperiale din Gyula. Printre incursiuni s-a aflat şi cea din satul Utvin, stăvilită de
Ömer ibn Mehmed,
sandjakbegul
de Arad, amintită în actul emis la 27 februarie
1565 de sultanul Süleyman Kanuni
287
. În aceeaşi perioadă au avut loc şi atacuri
asupra unor musulmani aflaţi în trecere spre Transilvania, în banatul Lugojului şi
Caransebeşului. Atacaţi în apropiere de Caransebeş de către slujitorii banului, li s-au
confiscat caii şi bunurile, iar unul dintre musulmani (Redjep) a fost vândut
comandantului cetăţii Gyula. Dat fiind că acest atac a avut loc într-o regiune a
principatului Transilvaniei, sultanul Selim al II-lea i-a poruncit la 27 mai 1564 lui
Ioan Sigismund Zápolya să ia măsurile cuvenite pentru restituirea bunurilor furate
şi eliberarea lui Redjeb din robie
288
. Incursiunile în
vilayetul
Timişoara au
continuat, fiind incriminate acte de confiscare a bunurilor, cailor şi luarea de robi.
La 6 septembrie 1567, i s-a cerut principelui Transilvaniei să-i descopere pe
prizonierii şi bunurile furate, care urmau să fie restituite, şi să-i pedepsească pe
răufăcători după faptele lor
289
.
284
Ibidem
.
285
I. Hunyádi,
Étude comparée des sources
..., p. 141.
286
S. Borovszky,
op. cit
., p. 192.
287
I. Karácson,
Török-Magyar Oklevéltár
, doc., nr. 60, p. 66.
288
7. Numaralı
..., vol. II, doc. nr. 1201, p. 216.
289
Ibidem
, vol. I, doc. nr. 135, p. 71.