145 / 350
144
avut menirea să împiedice, în primul rând, formarea bazelor militare capabile să
apere şi să extindă fiscalitatea transilvană în urma pierderilor suferite în 1566.
Atunci, trupele otomane au ocupat nu numai sudul comitatului Bihor – care plătise
încă din 1554 impozite autorităţilor din
vilayetul
Timişoara
295
–, ci şi cetăţile Şiria,
Ineu, Beliu, Tăuţi şi Dezna din comitatul Zărand. Mai interesant este faptul că, în
mai 1560, sultanul Selim al II-lea i-a cerut explicaţii principelui Ioan Sigismund
Zápolya asupra modului în care Petru Petrovici ar fi intrat în stăpânirea cetăţilor
Dezna, Munkács şi Tokay, contestată vehement de solul împăratului Ferdinand la
Poartă
296
. De asemenea, restituirea cetăţii Dezna fără pertinenţele sale principelui
Zápolya, care, la rândul său, i-a cedat-o în schimbul unei sume însemnate de bani
lui Gheorghe Bebek
297
, a fost urmată de fortificarea acestui punct strategic şi de
apariţia condominiului fiscal. Făcând parte din sistemul de apărare împotriva
înaintării otomane dinspre sud, cetatea Dezna, care încheia linia fortificaţiilor Ineu-
Beliu, pare să fi fost refăcută şi înzestrată chiar cu o a doua întăritură în 1567 şi în
1576. Acest sens l-a avut ordinul trimis la 14 martie 1568 lui Ioan Sigismund
Zápolya în urma plângerilor unor supuşi otomani, prin care se impunea fie
renunţarea la construirea celor două palănci, fie chiar dărâmarea lor
298
. Încercarea
pârcălabului din Dezna de a ridica, din ordinul căpitanului de Oradea, o nouă
întăritură în apropierea cetăţii a fost considerată, în iulie 1576, de
beglerbegul
de
Timişoara drept o intenţie de a sprijini trupele imperiale. Fără îndoială că protestele
beglerbegului
împotriva acestei acţiuni, ca şi împotriva folosirii ţăranilor din satele
învecinate Nistru Mare şi Toposiţa (sat dispărut între Dezna şi Laz)
299
, la procu-
rarea materialelor de construcţie l-au silit pe voievodul Cristofor Báthory să dea
dezminţirile necesare. Atât capuchehaia sa la Poartă cât şi Francisc Balogh, solul
trimis la Istanbul în acest scop, au explicat în mod oficial că, la Dezna, partizanii
imperialilor nu ridicaseră nici o întăritură, fiind vorba doar de o calomnie a
spahiilor din Ineu. Faimosul „castel” erau de fapt o curte şi o casă de măierişte,
înălţate la cererea soţiei lui Gheorghe Bebek, pentru a înlesni slujbele ţăranilor
300
.
Numai iscusinţa reprezentanţilor diplomatici ardeleni la Istanbul a pus capăt
impasului înregistrat în relaţiile
vilayetului
Timişoara cu principatul Transilvaniei.
Sultanul Murad al III-lea nu numai că a crezut dezminţirile oficiale transilvane, ci
i-a cerut şi explicaţii, mustrându-l pe
beglerbegul
de Timişoara, în legătură cu
plângerile false şi cu robii luaţi de la Dezna de către spahii din Ineu
301
.
Condominiul fiscal din ţinutul Dezna a fost generat de faptul că deţinătorii
cetăţii, Gheorghe Bebek şi urmaşii săi, nu au renunţat niciodată la veniturile
domeniului, acordate mai întâi lui Halil beg, iar mai apoi spahiilor din Ineu.
295
I. Lukinich,
op. cit
., p. 134.
296
3. Numaralı Mühimme Defteri
(966–968 H/1558–1560), vol. I, Ankara, 1993, doc. nr.
1068, p. 473.
297
M.A. Mehmet,
Documente turceşti
, vol. I, doc. nr. 138, p. 130; MÜD nr. 31, doc. nr. 415,
Colecţia Microfilme Turcia
, rola 15, cadru 653.
298
I. Karácson,
op. cit
., doc., nr. 103, p. 87.
299
L. Szalay,
Erdély és a Porta
, doc. nr. CLXXXIV, p. 281.
300
Ibidem
, doc. nr. CLXXVI, p. 270 şi nr. CXCIII, p. 298.
301
Ibidem
, doc. nr. CCIII, p. 312.