Istoria Banatului Otoman

141 / 350

140
nahiyele ca subdiviziuni administrativ-militare, precum şi prezenţa kadiilor la
Caransebeş, nu au dobândit în faţa nobilimii locale, proprietară de moşii, nici
autoritatea necesară şi nici competenţa legală deplină. Daniel Kún a recurs, aşadar,
la reprezentantul său în funcţia de comite, adică la Nicolae Căstruţ, vicebanul
Caransebeşului, ca şi la comitele Sigismund Rácz, pentru a renunţa la pretenţiile
sale de proprietate asupra unor pământuri din satul Zlagna, cerute principelui Mihai
Apafi. Dat fiind că Sigismund Fiat de Armeniş se împotrivise dării în folosinţă a
pământurilor din Zlagna în numele unui tânăr luat rob de către otomani, Daniel Kún
s-a obligat să le cedeze posesorului de drept fără vreo împotrivire, în cazul revenirii
sale din robie. Tranzacţii s-au încheiat între nobilii unguri în vilayetul Timişoara şi
în prima jumătate a veacului ai XVII-lea. La 1 februarie 1625, Laurenţiu Nagy i-a
dat lui Ştefan Vágó din Lipova moşiile pustii: Periam şi Jara, aflate la răsărit de
Sânnicolau271.
Lupta pentru proprietatea asupra pământului reprezintă aspectul principal al
condominiului osmano-transilvan relevat nu numai de declaraţia comitelui de
Severin, Daniel Kún, ci şi de politica de danii regale şi princiare în ţinuturile
aparţinând vilayetului Timişoara. Foştii proprietari nu numai că nu au renunţat la
bunurile lor, ci le-au revendicat autorităţilor de drept ori de câte ori li s-a ivit
prilejul. Lupta antiotomană dusă de Sigismund Báthory a fost acel cadru, în care
stările „Sfântului Imperiu Romano-German”, întrunite la 26 martie 1596 în dieta
imperială de la Bratislava, i-au cerut împăratului Rudolf al II-lea prin articolul 35 al
legilor promulgate să stăruie pe lângă principele Transilvaniei pentru a li se restitui
proprietarilor averile din teritoriile recucerite de la otomani 272 . De altfel şi ordinul
dat de principele Gabriel Bethlen după retrocedarea din 1616 a cetăţii Lipova, ca
nici un nobil transilvan să mai deţină vreo proprietate în sandjakul Lipova,
ilustrează acest aspect al condominiului273. De asemenea, în fostul comitat Cenad
unele sate (Csokas, Kiralyhegyes, Mezöhegyes, Tót-Balota, Nădlac, Pobar şi Şeitin)
stăpânite de otomani au recunoscut de nevoie, în 1648, autoritatea şi drepturile
episcopiei de Cenad asupra lor274. Această acţiune ar fi fost urmarea conscrierii
bunurilor episcopiei de Cenad, care a dus la extinderea abuzivă a averii episcopale
şi a fost confirmată prin scrisoarea regală emisă la 2 septembrie 1654275. Dar epis-
copul de Cenad, Toma Pálffy, nu a fost singurul beneficiar al daniilor regale.
Fr. Dobóczi şi M. Szél, oşteni din Szendrö, au adunat averi deosebit de mari în
comitatul Cenad276 nu numai pe această cale, ci şi prin daniile palatinului şi prin
ocuparea abuzivă a satelor în anii 1642–1667.
Complexitatea acestui aspect al condominiului rezultă şi din urmările politicii
de danii duse de palatinul Francisc Wesselényi. Protestele îndreptăţite ale epis-
copului de Cenad, Iacint Macripodari, şi ale lui Francisc Rákóczi l-au determinat
pe palatin să revină asupra actului de danie acordat lui Emeric Balassa pentru
271 S. Borovszky, Csanád vármegye története 1715-ig, vol. I, Budapesta, 1896, p. 244.
272 S. Borovszky, op. cit., p. 219.
273 A. Szilády, S. Szilágyi, op. cit., vol. III, doc. nr. CXXVIII, p. 201.
274 S. Borovszky, op. cit., p. 229–231.
275 Ibidem, p. 231.
276 Ibidem, p. 236.