140 / 350
139
revendicările
beglerbegului
, întrutotul deosebite de cele ale predecesorilor săi:
„
Beglerbegii
(de Timişoara) care au fost înainte nu au avut vreodată asemenea
pretenţii şi nici nu au premis cuiva «să săvârşească astfel de fapte»”
267
.
Aceste atacuri incriminate de principele Transilvaniei reprezintă aspectul
violent al condominiului, în care oştenii încurajaţi de autorităţile otomane au
încercat să preia exclusiv dările şi obligaţiile datorate de ţărani. Este vorba de lupta,
care a urmat extinderii lente, aşa zisa „cucerire paşnică”, săvârşită prin recensământ,
respectiv prin înregistrarea aparent întâmplătoare, dar în funcţie de împrejurări, a
satelor aparţinând principatului Transilvaniei. Condominiul a putut fi apărat sau
contestat, din punct de vedere juridic sau fiscal, numai după întocmirea celebrei
condici a lui Halil beg, dat fiind că noii stăpâni ai pământului din
vilayetul
Timişoara nu au fost mulţumiţi de veniturile asigurate pe această cale, ci au supus
cu sila sate transilvane. Proporţiile dobândite de acest proces caracterizat astfel:
„din zi de zi împing hotarul mai înăuntru, ocupă astfel pământul, împărăţia
«principatul autonom»”
268
, l-au silit în 1576 pe Cristofor Báthory să-i ceară Porţii
prin solul său, Francisc Balogh, oprirea extinderii
vilayetului
Timişoara şi slobozirea
satelor neînregistrate în
defterul
lui Halil beg
269
. Dacă în a doua jumătate a secolului
al XVI-lea extinderea abuzivă a
vilayetului
Timişoara a dobândit dimensiuni îngrijoră-
toare pentru autorităţile din Transilvania, în schimb după un secol, ele au devenit
alarmante. Diferenţa rezidă şi în amploarea dobândită de vechile metode de
ameninţare şi intimidare folosite în timpul expediţiei în Transilvania din anul 1658,
când cetatea şi ţinutul Ineu, precum şi banatul Lugojului şi Caransebeşului, au fost
anexate
vilayetului
Timişoara.
ASPECTE ALE CONDOMINIULUI OSMANO-TRANSILVAN
ÎN VILAYETUL TIMIŞOARA ÎN SECOLELE XVI–XVII
Înglobarea treptată a Banatului în decurs de un secol, în Imperiul Otoman nu
a curmat legăturile sale nenumătare şi profunde cu acele ţinuturi, care au mai rămas
sub autoritatea principelui Transilvaniei, şi nici funcţionarea vechilor instituţii
administrative, adică a comitatelor. Există în această privinţă informaţii care
ilustrează aspecte administrative, juridice, militare, fiscale şi de proprietate asupra
pământului, proprii condominiului osmano-transilvan.
Astfel, declaraţia comitelui de Severin, Daniel Kún, făcută la Caransebeş, la
28 ianuarie 1670, în faţa celuilalt comite de Severin, Sigismund Rácz şi a viceba-
nului Nicolae Căstruţ, reprezentantul său în funcţia de comite, dovedeşte, prin
amănuntele sale preţioase şi unice în istoria banatului Lugojului şi Caransebeşului,
coexistenţa vechilor instituţii administrative şi judecătoreşti
270
cu sistemul impus de
autorităţile otomane ale
vilayetului
Timişoara.
Vilayetul
alcătuit din
sandjakuri
şi
267
T. Gemil,
op. cit
., doc. nr. 99, p. 226–227.
268
L. Haan, M. Zsilinsky,
op. cit
., p. 212.
269
L. Szalay,
Erdély és a Poarta
, doc., nr. CXCIII, p. 298.
270
Magyar Országos levéltár, Budapesta, p. 990: Arhiva familiei Fiat de Armeniş, pachetul 1,
fol. 87.