Istoria Banatului Otoman

138 / 350

137
ulterior, instrumentul esenţial de delimitare a hotarelor administrative şi fiscale
otomane, aşa cum rezultă din menţiunile existente în poruncile sultanului şi marelui
vizir din 1572255, dar şi în ahdnamelele primite în 1574 şi 1575 de către Ştefan
Báthory256.
Dar acest temei nu a contribuit pe deplin la redobândirea satelor ocupate în
mod abuziv şi care nu au fost înregistrate în condici, deşi căpitanul cetăţii Oradea
obţinuse în 1574 câteva dintre ele. În aceste împrejurări, abuzurile cu caracter
teritorial şi fiscal au impus, în 1578, efectuarea unui recensământ fără consultarea
prealabilă a beglerbegului de Timişoara257.
Instrucţiunile de întocmire a recensământului din 1578 date sandjakbegilor şi
kadiilor vilayetului Timişoara au impus adoptarea de măsuri drastice (paza armată
a trecătorilor, porturilor supuşilor nemusulmani) pentru a se stăvili evaziunea
fiscală, a se menţine numărul necesar de sate şi de contribuabili şi a se înscrie
supuşii neînregistraţi până atunci în deftere258. Totodată, înregistrarea localităţilor
de hotar urma aceeaşi cale ca aceea pe care sultanul Selim al II-lea îl silise pe Ioan
Sigismund Zápolya să o urmeze: „...ca, potrivit cerinţelor loialităţii şi devota-
mentului faţă de Poarta mea a fericirii, să-i trimiţi pe locuitorii satelor şi târgurilor
amintite, ca venind, să fie înregistraţi în condica cea nouă”259 . Şi acest recensământ
a perpetuat însă litigiile de hotar şi de stăpânire a satelor de margine. Litigiile s-au
amplificat la întocmirea recensământului prilejuit de constituirea sandjakului
Szonok, ducând la înregistrarea unor pământuri şi la impunerea obligaţiei unor sate
transilvane de a-şi trimite dările tocmai la Buda260.
Luptele însoţite de tratative pentru corectarea în folos propriu a hotarelor
vilayetului Timişoara cu principatul Transilvaniei le-a urmat săvârşirea recensă-
mântului general în mai multe unităţi administrativ-militare ale Imperiului Otoman.
Recensământul a fost şi soluţia propusă de Sigismund Báthory, principele
Transilvaniei, pentru curmarea jafurilor şi încălcarea de hotar săvârşite de timarioţi
şi zaimi, deşi ştirea acestei acţiuni îl neliniştise în chip firesc. De aceea, el i-a cerut
solului său, Gheorghe Ravazdi, însărcinat cu predarea haraciului la Poartă, să
stăruie „ca problema satelor supuse să nu intre în defter”261, şi ca defterul lui Halil
beg şi implicit, frontiera fiscală delimitată de acesta să slujească drept temei unic
noului recensământ. Strădaniile principelui de a-şi impune revendicările au avut
unii sorţi de izbândă, după cum rezultă din scrisorile primite din partea
recenzorului, alaybegul Ömer, ca şi de la sultanul Murad al III-lea 262.
Alaybegul a stăruit, în dorinţa sa de a face un recensământ corect, să se
respecte instrucţiunile de limitare abuzivă săvârşite de recenzori, dar şi în a-i fi de
255 L. Szalay, Adalékok a magyar nemzet, p. 199; idem, Erdély és a Porta, Pesta, 1862, doc.
nr. XVII, p. 34.
256 Ibidem, doc. nr. XXXVI, p. 201–202, 203, doc. nr. CLXIII, p. 255.
257 Gy. Káldy-Nagy, Magyarországi török adóösszeirások, Budapesta, 1970, p. 15.
258 Ibidem, p. 19.
259 I. Karácson, op. cit., doc. nr. 101, p. 86.
260 Ibidem, doc. nr. 151, p. 125.
261 L. Haan, M. Zsilinsky, Békésmegyei oklevéltár, Budapesta, 1877, p. 203.
262 Ibidem, p. 208–209, I. Karácson, op. cit., doc. nr. 229, p. 172.