137 / 350
136
că, tot atunci, adică în martie 1568, sultanul Selim al II-lea i-a ordonat lui Ferhad
Beg,
defterdarul
de timare al
vilayetului
Timişoara, să nu fie înregistrate unele sate
aparţinându-i principatului autonom. Autoritatea centrală de la Istanbul a luat
această măsură numai după cercetarea amănunţită a circumscripţiilor fiscale şi
juridice (
kaza
) Timişoara şi Lipova
249
. Se ştie că înregistrarea populaţiei impozabile
în condică (
defter
) a fost condiţionată, în general, de o locuire de cel puţin 10 ani în
regiunea respectivă
250
, dar şi de prezentarea la locul recensământului.
Aceste prevederi legale nu au fost respectate însă în anumite regiuni
(Gurahonţ, Zărand, Gyula) în timpul recensământului lui Muharrem Çelebi, fapt
dovedit de protestul sultanului adresat la 13 noiembrie 1567 lui Ioan Sigismund
Zápolya. Autorităţile principatului, respctiv căpitanul de Hălmagiu şi căpitanul
cetăţii Oradea, au împiedicat desfăşurarea recensământului în sate din ţinutul
Hălmagiu (Almaş), Ilia şi Dobra (Yofin) dar şi în târgurile Köleşer (Göleşir) şi
Şarkat. Este vorba de intervenţia căpitanului Illyés (Ilyaş) în momentul răzvrătirii
locuitorilor din cele 18 sate ale ţinutului Hălmagiu şi din cele 5 sate aparţinându-le
ţinuturilor Ilia şi Dobra
251
. De asemenea, căpitanul cetăţii Oradea s-a împotrivit
înregistrării târgurilor Köleşer şi Şarkat ca
hâs
al
sandjakbegului
de Gyula, deşi
acestea fuseseră înregistrate astfel în defterul cel vechi. În cazul Şarkat şi Köleşer
din
sandjakul
Gyula, locuitorii satelor supuse lor nu numai că au refuzat, din
momentul cuceririi să-şi plătească capitaţia, ci, chemaţi la recensământ, ei s-au
răsculat, i-au sprijinit pe oamenii principelui, care i-au atacat pe recenzorii
sandjakului
Gyula
252
. În cazul celor 15 sate, opoziţia autorităţilor principatului
autonom a fost impusă de înregistrarea lor abuzivă din 1554 în
defterul
lui Halil
Beg, iar în privinţa satelor aparţinând târgurilor Şarkat şi Köleşer de lupta pentru
preluarea integrală a veniturilor încasate până în 1566 de administraţia imperială.
Sultanul însuşi a revendicat această moştenire fiscală în virtutea faptului că, în
1554, adică în vremea recensământului lui Halil beg, „acele locuri au fost
înregistrate ca aflându-se în mâna austriecilor”
253
. Recensământul înfăptuit de
Muharrem Çelebi şi-a avut însemnătatea dat fiind că, întemeindu-se pe condica lui
Halil Beg, a extins hotarele
vilayetului
Timişoara. De altfel pe condicele de
recensământ ale
sandjakurilor
s-au întemeiat tratativele cu caracter teritorial şi
fiscal între Imperiul Otoman şi principatul Transilvaniei, acestea fiind dovada, din
punct de vedere otoman, a apartenenţei localităţilor aflate în litigiu. Cu toate
acestea, transformarea registrului lui Halil beg în model şi probă juridică a
hotarelor
vilayetului
Timişoara, în pofida existenţei a unor şi altor condici de
recensământ, precum şi referirile numeroase la acest registru, s-a datorat faptului că
acesta a inaugurat seria recensămintelor de
sandjak
.
Condica lui Halil beg nu a fost folosită numai pentru aplanarea conflictelor
de posesiune generate de recensământul lui Muharrem Çelebi
254
, ci a devenit,
249
7. Numaralı
..., vol. I, doc. nr. 1151, p. 549.
250
Ö.L. Barkan,
XV ve XVI-inci asıalarda Osmanlı Imparatorluğunda
, p. 43–44.
251
7.Numaralı
..., doc. nr. 428, p. 211–212, trad. maghiară la I. Karácson,
op. cit
., doc. nr. 101,
p. 86.
252
Ibidem
, doc. nr. 432, p. 213–214.
253
Ibidem
, doc. nr. 428, p. 211.
254
Ibidem
, doc. nr. 556, p. 271, nr. 638, p. 312.