Istoria Banatului Otoman

133 / 350

132
Ezeriş, Harmadia, Cireşu, Timiş şi Criciova, împreună cu cursul pârâului Nădrag
până la vârful Padeş, de acolo până la vârful Rusca, spre părţile Hunedoarei,
hotarul nu şi-a schimbat însă direcţia în care s-au aliniat satele Baştea, Holdea,
Coseşti, Fintoag şi Tisa 224.
Fostul comitat Zărand a suferit pierderi teritoriale mari, printre care s-au
numărat şi cele 31 de sate ale cetăţii Ineu: Honţişor, Băltele, Iacobeni, Bratina,
Pravalin, Căpâlna Mică şi Mare (de lângă Crişul Alb), cele trei sate Cuied, Seleuş,
Minişul de Sus, Văşoaia, Minişel, Nădăş, Fiziş, Pless şi Plop (amândouă contopite
în satul Almaş), Şoimuş (cătun contopit în satul Buciava-Şoimuş), Ozoly (lângă
cetatea Dezna), Martonoş, Jomboi, Boros-Telek (contopit în Macrea), Maroţ,
Bocsig, Iercoşeni, cele două sate Bernot, Şicula, Szent-Kereszt (contopit în
Minişel)225. Aceste pierderi i-au silit pe foştii proprietari de pământ să-i ceară, dar
în zadar principelui Apafi, în 1663, revenirea la vechiul hotar cu vilayetul
Timişoara, existent în vremea lui Ioan Sigismund Zápolya226.
Prin ocuparea cetăţilor Ineu, Beliu şi Dezna, în 1658, şi anexarea lor la
vilayetul Timişoara, armata otomană a distrus sistemul defensiv al Transilvaniei, ca
mai apoi, în urma campaniei din 1660, să îl lipească în partea sa de vest de cetatea
Oradea, centrul său strategic cel mai însemnat.
Prin politica sa de expansiune, Imperiul Otoman a determinat într-un interval
de numai doi ani reducerea teritoriului principatului autonom cu o treime 227,
extinzând pe această cale hotarele vilayetului Timişoara. Totodată, autorităţile
militare otomane au întemeiat în Bihor o nouă unitate administrativ-militară,
vilayetul Oradea, având o însemnătate strategiă deosebită.
Toate aceste pierderi teritoriale au pricinuit, în chip firesc, litigii de hotar,
prezentate ani de-a rândul (1665, 1667, 1671) de solii Transilvaniei şi pe care
Poarta nu a vrut să le rezolve. Faptul este dovedit nu numai de contestarea
caracterului legitim de apărare a principatului pe această cale228, ci şi de invocarea
unor pretext puerile: lipsa de timp229, reclamaţiile timarioţilor din vilayetul
Timişoara230 sau necesitatea păstrării păcii 231.
CONDOMINIUL OSMANO-TRANSILVAN:
MECANISM, PARTICULARITĂŢI
Lipsa de concordanţă între frontiera administrativ-militară şi cea fiscală
caracterizează procesul de constituire deopotrivă a vilayetului Timişoara (1552) şi a
vilayetului Oradea (1660). Acest fapt este urmarea directă a instaurării dominaţiei
224 I. Lukinich, op. cit., p. 361.
225 S. Márki, op. cit., p. 98.
226 A. Szilády, S. Szilágyi, op. cit., vol. VI, doc. nr. LIII, p. 87.
227 Ibidem, doc. nr. VII, p.18.
228 I. Lukinich, op. cit., p. 433.
229 S. Szilágyi, op. cit., vol. XIV, Budapesta, 1889, doc. nr. XXXVIII c), p. 230–231.
230 S. Sergely, Teleki Mihály levelezése, Budapesta, 1910, vol. V, doc., nr. 23, p. 45.
231 J. Bethlen, Historia Rerum Transilvanicarum ab a. MDCLXI ad a. MDCLXXIII , vol. II,
Viena, 1783, p. 390–391.