Istoria Banatului Otoman

132 / 350

131
rând, Lipova, Şoimuş, Arad, Şiria, Pîncota, Ineu, Vărădia de Mureş, Făget, Margina
şi Mănăştiur, astfel că hotarul cu principatul autonom al vilayetului Timişoara
trecea prin următoarele aşezări ale fostului comitat Timiş: Túregyház, Telek,
Kétfülü-Gelu (ca posesiune a domeniului Nădlac), Ohaba, Belinţ, Ficătar, Borzaş,
Şemlung, Gătaia, Roviniţa (Omor), Denta, Gaiul Mic. Aceluiaş hotar i-au mai
aparţinut în ţinutul Caraşului posesiunile ţinând de Bocşa: Gherteniş, Ravna, Fizeş,
Comorâşte, Biniş, Doclin, iar în ţinutul Almăjului, aşezarea Tisoviţa220. Stăpânirea
asupra Nădlacului şi Felnacului a fost efemeră, aceste localităţi din nordul fostului
comitat Timiş reintrând curând în hotarele vilayetului Timişoara. Ulterior,
în vremea domniei lui Sigismund Rákóczy (1607–1608), Mehadia şi ţinutul
Almăjului au fost reocupate de otomani. În comitatul Zărand însă redobândirea
cetăţilor Ineu, Şiria, Pâncota nu a însemnat eliberarea întregului teritoriu de sub
stăpânirea otomană. Recuperarea cetăţii Şiria de către otomani în 1605, cu prilejul
luptei duse de Ştefan Bocskay pentru înlăturarea dominaţiei habsburgice din
Transilvania, a fost lipsită de urmări, dat fiind că pertinenţele sale au rămas în
stăpânirea principatului autonom. Sandjakul de Arad şi Şiria s-au delimitat de
Transilvania, până în 1658, în partea de răsărit prin următoarele localităţi: Pleşcuţa,
Avram Iancu, Brusturescu (inclus de satul Zimbru), Băltele, Roşia221.
Lupta tenace şi înverşunată, care nu a exclus nici şantajul politic şi teritorial,
i-a asigurat Porţii ocuparea treptată şi numai în situaţii-limită a punctelor strategice:
Lipova (1616) şi Ineu (1658), redobândite de principat în timpul războiului
antiotoman purtat de Sigismund Báthory. Cedarea cetăţii Lipova împreună cu
pertinenţele sale, precum şi a cetăţilor Şoimuş, Vărădia de Mureş, Variaş, Făget,
Margina, Arad, Securiş şi Mănăştiur cu ţinuturile lor222, cedare impusă de altfel
prin forţa armelor de însuşi principele Gabriel Bethlen, a fost preţul scump plătit nu
numai pentru a scuti Transilvania de o ocupaţie otomană şi de a-şi păstra domnia,
ci şi pentru a redobândi cetăţile din Partium ocupate de trupele imperiale. Pierderea
Lipovei, un punct strategic de însemnătate deosebită, care a sporit rolul cetăţilor
Ineu şi Oradea în sistemul de apărare al Transilvaniei, a justificat refuzul sistematic
şi respingerea oricăror pretexte otomane223 vizând cedarea de fortificaţii transilvane.
Războiul antiotoman dus de principele Gheorghe Rákóczy al II-lea a fost
prilejul mult aşteptat de Poartă pentru a include, în 1658, în vilayetul Timişoara
cetăţile Ineu şi Dezna, întreg comitatul Zărand cu excepţia ţinuturilor sale
răsăritene, precum şi tot banatul Lugojului şi Caransebeşului. Tot atunci hotarul
principatului cu vilayetul Timişoara spre Banat trecea în partea sa de sud prin
Rusca, Domaşnea, Cănicea, Verendin, Luncaviţa iar spre Apus peste vârfurile
Piatra Nedeii, Valea Mare, Visag, Sacoşu Mare, Dumbrava, Hodoş, Sinersig şi
Boldur. Dacă la miazănoapte hotarul îl formau satele Sâlha, Nevricea, Valea Lungă,
220 Ibidem, p. 335–360.
221 S. Szilágyi, Monumenta Comitialia Regni Transyilaniae, vol. XIII, Budapesta, 1888, doc.
nr. LVIII, p. 364.
222 A. Szilády, S. Szilágyi, Török-Magyarkori Állam Okmánytár, vol. III, Pesta, 1868, doc.
nr. CIV, p. 141, CXI, p. 163, CXV, p. 170, CXVI, p. 173.
223 Vezi protestul înaintat la 19 februarie 1619 beglerbegului de Timişoara în ibidem, doc.
nr. CXXVIII, p. 202.